Surpriza pentru bucureștenii din Drumul Taberei: ce trenuri introduce Metrorex la metroul de acolo

Surpriza pentru bucureștenii din Drumul Taberei: ce trenuri introduce Metrorex la metroul de acolo

2020 a fost anul câștigător pentru bucureștenii din Drumul Taberei, în contextul în care metroul de acolo a fost, în sfârșit, inaugurat. Acum, după lungi proceduri procesuale, locuitorii mai primesc o veste bună.

Metroul din Drumul Taberei a fost inaugurat anul acesta cu mare fast, chiar și-n prezența președintelui Klaus Iohannis. Lucrările ar fi trebuit să fie gata în 2015, dar n-a fost să fie. Într-un final, însă, metroul a fost inaugurat, iar acum Metrorex a anunțat și ce trenuri vor circula pe magistrală.

E vorba de garniturile Alstom, în condițiile în care judecătorii au respins definitiv contestațiile depuse de chinezii de la CRRC Qingdao Sifang și ale spaniolilor de la CAF. Sentința e definitivă, așa că Metrorex poate semna contractul cu firma câștigătoare – adică Alstom,

Ce trenuri vor circula la metroul din Drumul Taberei

Decizia instanței e clară și le dă câștig de cauză celor de la Alstom.

„Respinge cererea de sesizare CJUE. Respinge plângerile, ca nefondate. Definitivă”, se arată în decizia de miercuri a Curții de Apel București.

Încă de la început, oferta Alstom a fost declarată singura admisibilă, dintr-un total de cinci depuse la Metrorex. Numai că perdanții – chinezii și spaniolii, ale căror oferte au fost respinse – au contestat licitația, iar procesul s-a prelungit. Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) le-a respins contestațiile, iar procesul a ajuns în instanță.

Chinezii și spaniolii au mers mai departe cu plângerile la Curtea de Apel București, însă nici aici n-au avut câștig de cauză.

Metrorex a lansat pe 22 martie 2019 licitaţia pentru achiziţia a 30 de trenuri care vor circula pe tronsonul Drumul Taberei – Iancului al Magistralei 5. În primă fază vor fi cumpărate 13 trenuri pentru secţiunea Eroilor – Râul Doamnei, urmând ca ulterior să mai fie achiziţionate încă 17. Valoarea estimată a contractului pentru cele 30 de rame noi este de 1,2 miliarde de lei (255 milioane de euro), adică 8,5 milioane de euro/bucata.

Metroul de Drumul Taberei a fost pus în funcțiune pe 15 septembrie 2020. Pe cea mai nouă linie de metrou din București circulă deocamdată trenuri redistribuite de pe alte magistrale, până la intrarea în circulația a celor de la Alstom.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI