J K Rowling, autoarea „Harry Potter”, susține că acest truc pentru respirație a ajutat-o în lupta cu virusul
J K Rowling e mai cunoscută pentru cărțile „Harry Potter” și mai puțin pentru că e unul dintre cei infectați cu noul virus. Ea recomandă acum o metodă de respirat, disponibilă pe YouTube.
J K Rowling susține că a contractat virusul și că ce-a ținut-o departe de spital a fost o tehnică de respirat pe care o poți urmări pe YouTube. Exercițiul ar trebui derulat de-a lungul a 15 minute și Rowling susține că a fost recomandat de soțul ei, care-i medic.
Autoarea cărților „Harry Potter” i-a îndemnat pe fanii ei de pe Twitter să apeleze la această tehnică în care au probleme cu respirația. „[…] nu te costă nimic, nu are niciun efect secundar, dar te-ar putea ajuta pe tine sau pe cei dragi ție, așa cum m-a ajutat pe mine”, a spus aceasta, citată de The Telegraph.
Cum funcționează tehnica de respirat recomandată de J K Rowling
Pe 6 aprilie, J K Rowling a spus, pe Twitter, că a avut simptomele infectării cu virusul SARS-CoV-2, dar încă nu a fost testată. Astfel, o poți crede pe cuvânt sau poți folosi tehnica în orice situație în care simți că nu mai poți respira.
Cum funcționează? — Inspiri adânc de cinci ori, ținându-ți respirația de fiecare dată pentru cinci secunde, înainte să tușești după a șasea respirație adâncă. Faci exercițiul de două ori, apoi te întinzi pe burtă, inspirând din ce în ce mai adânc timp de 10 minute.
Please watch this doc from Queens Hospital explain how to relieve respiratory symptoms. For last 2 weeks I’ve had all symptoms of C19 (tho haven’t been tested) & did this on doc husband’s advice. I’m fully recovered & technique helped a lot.https://t.co/xo8AansUvc via @YouTube
— J.K. Rowling (@jk_rowling) April 6, 2020
Mențiune: evident, dar această metodă nu-i un tratament. Nu înseamnă că, dacă starea se agravează, nu trebuie să mai mergi la spital. Medicii sunt singurii care îți pot administra medicamente și știu mai bine cum te poți recupera. Cel mult, metoda aceasta te poate ajuta pe moment.
Tehnica lăudată de J K Rowling a fost susținută și de unii dintre fani. O femeie, pe nume Wendy Amengual Wark, a spus că funcționează – cel puțin în cazul ei, cu pneumonie bilaterală acută, a dat rezultate. „Trebuie să te asiguri că nu ai fluide în plămâni. E un lucru pe care îl poți exersa – în caz de orice”, a spus Wark pe Twitter.