Ipoteză surpriză în lupta împotriva coronavirus: te protejează nicotina?
De când a izbucnit pandemia de coronavirus, cercetătorii din toată lumea fac eforturi pentru a afla cum se comportă, de fapt, virusul și cum poate fi oprit. O ipoteză surpriză a apărut în cadrul cercetărilor. Se referă la fumători, adică persoanele care consumă frecvent nicotină.
Cercetătorii din toată lumea caută să lupte împotriva noului virus, iar pentru dezvoltarea unui vaccin sau tratament s-a început o cursă cronometru. Între timp, însă, apar și câteva piste pe care cercetătorii nu vor să le ignore.
O ipoteză surpriză a venit din Franța, acolo unde specialiștii au observat că numărul de fumători în rândul celor infectați cu coronavirus și internați este extrem de redus. Așa că verifică dacă nu cumva nicotina reduce riscul de a fi infectat cu coronavirus. În acest sens, în Hexagon au început testele preventive.
Unor persoane li se vor aplica plasturi cu nicotină, în cadrul unui experiment terapeutic.
Ajută nicotina în lupta împotriva coronavirus?
Cercetătorii din Franța au plecat de la un fapt real observat în rândul pacienților. Analiza a fost realizată pe 350 de bolnavi internați și alți 150 cu simptome ușoare care au fost consultați, toți infectați cu Covid-19 (confirmați cu teste RT-PCR).
„Printre acești pacienți, sunt doar 5% fumători„, a constatat profesorul de medicină internă Zahir Amoura, autor al acestui studiu. Cu alte cuvinte, „80% mai puțini fumători la pacienții Covid decât în populația generală de același sex și aceeași vârstă”.
Explicații au venit și de la alți participanți la acest studiu. Ipoteza surpriză ar fi că nicotina, fixându-se pe receptorul celular folosit de coronavirus, îl împiedică să se fixeze. Cu alte cuvinte, dacă o persoană are nicotină, virusul nu și-ar mai găsi locul acolo.
De precizat, însă, că acum se derulează teste terapeutice. Această ipoteză n-a fost, așadar, confirmată. AICIAi o analiză pe larg asupra legăturii între nicotină și virusul SARS – CoV2.
Atenție la dependență
Cercetătorii care studiază această ipoteză atrag, însă, atenția că nicotina creează dependență. Iar oamenii ar trebui să știe acest lucru și să nu se apuce de fumat sub nicio formă. De asemenea, dacă sunt fumători, ar fi recomandat ca aceștia să renunțe la țigări.
Deocamdată, în Franța, se așteaptă autorizație pentru începerea testelor și, îndată ce aceasta va veni, plasturii cu nicotină vor fi administrați în dozaje diferite în trei teste, la un spital din Paris. Prima dată, vor fi administrați preventiv pentru medici, pentru a vedea dacă-i protejează. Ulterior, vor primi plasturi cu nicotină și pacienții aflați în stare gravă.
Se pleacă de la ideea că nicotina ar putea reduce hiperinflamarea, „furtuna de cytokine”, care pare să joace un rol esențial în cazurile grave de Covid-19 și nu oferă prea multă muniție medicinei. Cu toate acestea, cum spuneam, studiile nu trebuie să incite oamenii să se apuce de fumat sau să folosească plasturi cu nicotină. Fumatul afectează grav plămânii și sănătatea (cancere, accidente cardiace, bronșite cronice grave …), reamintesc doctorii.
Dar oficialii sunt încrezători. Însuși ministrul francez al Sănătății a recunoscut că e „o pistă interesantă, printre alte piste de cercetări clinice”.