26 oct. 2020 | 06:00

iPhone 12 și iPhone 12 Pro, identice la interior: unde s-a mai zgârcit Apple

ACTUALITATE
iPhone 12 și iPhone 12 Pro, identice la interior: unde s-a mai zgârcit Apple

Chiar dacă va continua să livreze milioane de telefoane într-un ritm alarmant, Apple s-a zgârcit rău când vine vorba de noile iPhone 12 și iPhone 12 Pro.

O mare parte dintre detalile negative aferente noilor smartphone-uri ieșite din Cupertino se știu deja de vreo săptămână. Autonomia este mai mică decât în cazul telefoanelor de acum un an, bateria este mai mică. În cutia telefoanelor Apple nu mai găsești un încărcător de priză sau căști. Dacă vrei să le folosești în modul dual SIM cu ajutorul eSIM, îți poți lua adio de la 5G.

Pe lângă toate veștile proaste despre iPhone 12 și iPhone 12 Pro, după ce s-au livrat primele exemplare, au mai ajuns online și alte particularități negative. iPhone 12 iPhone 12 Pro comparatie

În SUA, un iPhone 12 costă 800 de dolari, în timp ce un iPhone 12 Pro sare la 1000 de dolari. Dacă le dezasamblezi însă, diferența de preț este absurdă. Sunt identice la interior. Bateriile sunt la fel, plăcile de bază nu suferă nicio schimbare. iPhone 12 Pro are o cameră în plus și un senzor LIDAR, detalii care ar trebui să se reflecte într-un spațiu suplimentar în iPhone 12. Din păcate, în loc să-ți ofere o baterie mai mare în spațiul liber suplimentar, Apple s-a gândit să completeze spațiul cu plastic.

Ambele telefoane, iPhone 12 și iPhone 12 Pro au un acumulator de 2815 mAh. Dacă Apple nu ținea morțiș să folosească exact aceleași baterii în ambele, utilizatorii de iPhone 12 ar fi avut baterii mai mari la interior. Din păcate, la fel ca în momentul în care compania condusă de Tim Cook ți-a scos încărcătorul și căștile din cutie, economia în defavoarea clienților a câștigat.

Atât de diferite la preț și atât de similare la interior, iPhone 12 și iPhone 12 Pro par să integreze componente interschimbabile. Din păcate, nu știm momentan cât de mârlani au ales cei de la Apple să fie și din acest punct de vedere. Dacă era un moment să eviți o generație nouă de iPhone-uri, este aceasta – De ce să nu-ți cumperi iPhone 12, când Apple te jecmănește la drumul mare, mai ales in România.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele