Imunitatea la virus, departe de a fi permanentă: concluzia îngrijorătoare a cercetătorilor

Imunitatea la virus, departe de a fi permanentă: concluzia îngrijorătoare a cercetătorilor

Foarte mulți speră că virusul va dispărea din piață când ne vom imuniza cu toții. Din păcate, un grup de cercetători din Marea Britanie confirmă că imunitatea obținută prin infectare este departe de a fi permanentă.

După doar câteva luni de la infectare, nivelul de anticorpi din corpul uman poate scădea drastic, până când persoana poate ajunge să se infecteze din nou. Aceasta este concluzia unui studiu realizat de cercetătorii de la King`s College din Londra. Pentru a-și forma o opinie avizată, oamenii de știință au analizat progresul nivelului de anticorpi la 90 de persoane, foști bolnavi de Covid-19. Unii dintre pacienți lucrează în domeniul sănătății.

Din analiza datelor de laborator colectate în ultimele luni, cercetătorii au înregistrat că nivelul anticorpilor atinge apogeul după aproximativ trei săptămâni de la debutul simptomelor, după care scade treptat, slăbind astfel puterea răspunsului. La trei luni de la infecție – subliniază ediţia de luni a publicaţiei Guardian, citând studiul, doar 17% dintre cei care au contractat virusul păstrează aceeași putere de răspuns imun, destinat să scadă în anumite cazuri până când nu mai este detectabil.

Consecințele acestei realități sunt cât se poate de clare. O persoană se poate infecta din nou, chiar dacă a fost bolnavă în primul val de coronavirus. Dintr-un punct de vedere, infectarea repetată este similară cu gripa tradițională, de care te poți infecta în fiecare an.

În mod previzibil, concluziile trebuie reconfirmate de mai multe cercuri științifice prin teste clinice suplimentare. Chiar și așa studiului apărut în La Stampa nu trebuie ignorat. Dincolo de faptul că această realitate a imunității în scădere poate reduce la zero utilitatea unui ”pașaport de imunitate”, unii sunt deja îngrijorați de eficacitatea unui posibil viitor vaccin.

„Dacă infecția generează niveluri de anticorpi atât de limitate în timp, atunci, chiar și acoperirea unui viitor vaccin va avea, teoretic, o durată limitată”, explică dr. Katie Doores, coordonatorul studiului.
DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI