Guvernul japonez folosește inteligența artificială ca să cupleze cetățenii din țară
Oficialii japonezi adoptă o abordare neconvențională pentru a spori rata natalității în scădere: ajută oamenii solitari să își găsească dragoste folosind inteligența artificială.
Yoshihide Suga, noul prim-ministru al Japoniei care a fost ales în septembrie, va investi 19 milioane de dolari în autoritățile locale care dezvoltă algoritmi de inteligență artificială, pentru a servi la cuplarea oamenilor singuri din regiunea lor, potrivit Agence France-Presse.
Japonia vrea să cupleze oameni prin inteligența artificială ca să crească natalitatea țării
Sună neobișnuit, dar oficialii speră că algoritmii de inteligență artificială sunt suficient de pricepuți pentru a revitaliza întreaga populație a țării.
Inteligența artificială folosită într-un serviciu de întâlniri nu este nimic nou – orice aplicație de dating se bazează pe un fel de algoritm, pentru a determina ce conturi plasează în fața cui. Serviciile de matchmaking administrate de oameni folosesc adesea formulare standardizate pentru a enumera interesele și hobby-urile oamenilor, iar sistemele de inteligență artificială pot efectua analize mai avansate ale acestor date, pentru a cupla oameni cu interese comune.
Cu toate acestea, ceea ce iese în evidență este că acesta este mai degrabă un proiect guvernamental decât o companie de dating precum Tinder sau OkCupid, prin intermediul cărora oamenii încep relații amoroase. Aproape jumătate din prefecturile Japoniei oferă deja un fel de serviciu de dating pentru localnici, relatează AFP – guvernul doar caută să le ofere un impuls de înaltă tehnologie.
Japonia are una dintre cele mai scăzute rate de natalitate din lume, la doar 1,36 de copii născuți pe cap pe familie, relatează AFP. Acest lucru ar putea avea un impact serios asupra națiunii de acum încolo, mai ales că deja se luptă să facă față unei penurii de lucrători.
„Planificăm în special să oferim subvenții autorităților locale care operează sau demarează proiecte de dating care utilizează AI”, a declarat pentru AFP un oficial din cabinetul primului ministru. „Sperăm că acest sprijin va contribui la inversarea declinului natalității naționale”.