16 iul. 2020 | 14:11

Google face schimbări imense pentru Gmail: cum va arăta de acum înainte

ACTUALITATE
Google face schimbări imense pentru Gmail: cum va arăta de acum înainte

Provocările din 2020 se vor reflecta, în curând, și în Gmail. Google pregătește câteva schimbări care să facă aplicația mai ușor de folosit.

Pe măsură ce Slack a reușit să înlocuiască mailul, Google vrea să mențină Gmail relevant ca o unealtă de colaborare și comunicare. Astfel, va trece serviciul prin cea mai mare reproiectare și va integra o varietate de instrumente orientate spre muncă, cum ar fi Chat, Meet și Rooms.

Într-un articol pe blog, Google spune că obiectivul său este să aprofundeze integrarea între cei trei piloni majori ai comunicării: mail, chat și video. Deoarece mailul este esențial pentru atâtea locuri de muncă, compania a decis să integreze mai în detaliu celelalte servicii în Gmail.

Compania a adus deja Google Chat pe desktop și a făcut facilă participarea la întâlniri direct de pe telefon. În curând, vei putea menține conversațiile Google Chat chiar din aplicația Gmail de pe Android sau iOS.

De asemenea, Google va oferi o integrare mai bună a Drive în chaturi. Astfel, poți să accesezi direct și să imporți documente. De asemenea, poți crea camere de discuție cu persoane din afara companiei, adăugând un pic din funcționalitatea inter-organizatorică anunțată de Slack recent. Și, din moment ce Chats este integrat în Gmail, asta înseamnă că poți gestiona proiecte majore fără a fi nevoit să părăsești Gmail.

Funcționalitățile pregătite de Google pentru Gmail

  • să transmiți mesaje de pe chat către Inbox
  • să cauți mesaje de chat chiar din Gmail
  • să setezi camerele de chat, pentru a fi mai ușor de găsit
  • să-ți setezi „Do Not Disturb”
  • să banezi membrii eliminați dintr-un meeting de la revenirea în chat fără invitație
  • să decizi ce participanți la întâlnire pot discuta sau prezenta
  • să efectuezi apeluri video din Gmail
  • să accesezi Meet din Docs