Oamenii de știință vor să îți creeze un geamăn virtual, iar motivul e cât se poate de îmbucurător

Oamenii de știință vor să îți creeze un geamăn virtual, iar motivul e cât se poate de îmbucurător

Dacă ai ști că urmează să fii supus unei operații riscante și ai avea ocazia ca procedura să fie mai întâi testată pe geamănul tău virtual, ai face-o?

Geamănul tău digital ar fi o recreere integrală a corpului tău, de la bătăile inimii și capacitatea plămânilor, la propriul cod ADN. Doppelgänger-ul virtual ar putea contribui la minimizarea riscurilor intervenției și la anticiparea oricăror reacții sau complicații neașteptate.

Un grup de cercetători lucrează în acest sens la un proiect. CompBioMed Centre of Excellence, finanțat de Uniunea Europeană, este condus de profesorul Peter Coveney de la University College, Londra.

„Nu există nici o îndoială că doppelgängerul virtual va salva vieți. Motivul este că poate anticipa un rezultat înainte de apariția acestuia”, a declarat profesorul.

Cum aduci organele la viață?

Proiectul combină date specifice unui organ, cum ar fi radiografiile, scanările RMN și CT, precum și date genomice și alte informații care contribuie la crearea unui avatar virtual personalizat, potrivit Euronews.

„Putem lua toate tipurile de sisteme, care provin din date care pot fi introduse într-un calculator – de la baze și litere ale genomului și până la schelet”, a explicat profesorul Townsend-Nicholson.

Pentru a aduce organe virtuale precum inima la viață, oamenii de știință au dezvoltat multe programe și algoritmi specializați. Fiecare organ poate fi adaptat pentru a fi la fel ca cel original.

“O inimă virtuală surprinde toate detaliile persoanei la care ne uităm. De aceea, poate fi utilizată înainte de o intervenție chirurgicală, astfel încât chirurgul să poată planifica o operațiune și să maximizeze beneficiile acesteia”, conform profesorului Coveney.

Virtualizarea unui lucru atât de complicat pe cât este corpul uman necesită o putere de calcul enormă. Unele dintre simulările de ultimă generație pe calculator se efectuează la Centrul de Supercomputing Leibniz al Bavarian Academy of Sciences, utilizând Super MUC-NG, cel mai puternic supercomputer din Germania.

“Supercalculatoarele sunt utilizate pentru modelările și simulările foarte mari. Puterea de calcul pe care o are SuperMUC astăzi, probabil că va fi folosită la telefoane abia în 10 sau 20 de ani. Încercăm să simulăm astăzi ceea ce vom avea nevoie în 15 sau 20 de ani pentru medicina personalizată în spitale”, a declarat prof. Dieter Kranzmüller, președintele Consiliului de administrație al centrului.

Cât de sigură este metoda?

Fluxul de celule de sânge roșii în venele noastre este unul dintre sistemele pe care oamenii de știință sunt acum în măsură să le vizualizeze prin intermediul supercalculatoarelor.

Gerald Mathias, managerul de suport al centrului, declară că acest lucru ajută la identificarea potențialelor probleme: „Avem modele mari de artere la care se poate vedea cum circulă celulele sanguine și unde pot exista probleme”.

Proiectul uman are ca scop abordarea tuturor condițiilor de sănătate umană, inclusiv Covid-19, cancerul și alte condiții grave.

Echipa este încrezătoare că ideea de a construi un doppelgänger digital, aducând întreaga ființă umană virtuală la viață, va motiva oamenii de știință în viitor pentru proiecte asemănătoare.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Etichete: