03 iun. 2020 | 10:58

Firmele care au profitat din plin de pandemie: ce a lăsat în urmă Uber Eats

ACTUALITATE
Firmele care au profitat din plin de pandemie: ce a lăsat în urmă Uber Eats

De câteva luni, multe firme s-au plâns că pandemia de coronavirus le-a lovit puternic. Multe dintre ele au pus lacătul pe ușă, dar există și jucători care se descurcă extrem de bine. E vorba de piața de pe care Uber Eats a decis să se retragă.

Platformele de livrare mâncare la domiciliu s-au descurcat extrem de bine pe perioada pandemiei. Lumea a comandat acasă, din moment ce restaurantele au fost închise, iar aceste companii au fost o barcă de salvare și pentru localuri, chiar dacă taxele sunt destul de mari.

În România există jucători mari precum Foodpanda sau Glovo, dar și Bolt, care a venit să umple golul lăsat de plecarea Uber Eats. Piața platformelor de livrări de mâncare e estimată la 15 milioane de lei, potrivit ZF.

Ce a lăsat în urmă Uber Eats

Serviciile de livrare mâncare la domiciliu au avut o perioadă aglomerată și le-a mers bine. Serviciile lor au reprezentat o barcă de salvare și pentru restaurantele care au fost închise și mai ales pentru cei care nu aveau serviciu de livrare. Jucători precum Glovo sau Foodpanda s-au dovedit eficienți, dar nu sunt ieftini deloc.

Spre exemplu, multe localuri susțin că tarifele cerute de aceste aplicaţii ajung la 30% din valoarea comenzii, un nivel nesustenabil, astfel că se gândesc să renunţe la colaborare. În ceea ce priveşte livrările la domiciliu, jucătorii din industria de restaurante au două variante: merg pe colaborări cu platformele specializate – acesta fiind în special cazul afacerilor mici, dar nu numai, sau lansează un sistem propriu de comenzi şi livrare. Cei mai mulţi le îmbină tocmai petru a ajunge la mai mulți clienți.

În prezent, cât restaurantele nu sunt încă deschise, doar cu operațiunile d elivrare și take away disponibile, patronii spun că sunt la maximum 25% din încasările normale. După reluarea activităţii în restaurantele fizice ponderea livrărilor ar urma să scadă din nou spre 10% sau chiar sub acest prag.

În total, mii de restaurante sunt listate pe platforme precum Glovo, Foodpanda și Bolt Food.