Facebook Messenger, la pământ. De ce a picat rețeaua
Facebook Messenger a picat joi, 10 decembrie. Mai mulți utilizatori s-au plâns că nu pot accesa rețeaua de mesagerie.
Facebook Messenger întâmpină mari probleme joi, 10 decembrie. Mai mulți utilizatori s-au plâns că rețeaua a picat și că nu pot trimite sau primi mesaje. De asemenea, sunt probleme și cu notificările.
Potrivit site-ului downdetector.ro, problemele au apărut încă de la primele ore ale dimineții și s-au înmulțit spre orele prânzului. Nu e clar deocamdată dacă problema apare doar pe telefoane sau există ceva dificultăți și-n varianta desktop.
Probleme cu Facebook Messenger
Pe harta actualizată în timp real de site, se poate observa că Facebook Messenger funcționează greu în această regiune a Europei.
În România, probleme sunt în zona Bucureștiului, iar alte țări precum Olanda, Ungaria și Slovenia întâmpină, de asemenea, probleme.
Din când în când, rețelele administrate de Facebook întâmpină probleme, dar, de regulă, ele sunt rezolvate rapid. Sunt și situații mai grave, precum cea din aprilie 2019, când Facebook, Messenger și Instagram au picat în același timp. A fost una dintre rarele situații când toate rețelele au picat simultan. Nu puteai accesa nici Facebook, nici Messenger și nici Instagram. Iar această situația a durat mai multe ore, lucru extrem de rar pentru rețeaua lui Mark Zuckerberg.
De regulă, pe teritoriul țării noastre, Facebook pică cel mai des în București, așa cum s-a întâmplat și azi, 10 decembrie.
În trecut, printre problemele semnalate de utilizatori se numără imposibilitatea de a trimite și primi mesaje, unii spuneau chiar că nu le văd și nici de notificări nu putea fi vorba. De cele mai multe ori, când apar astfel de probleme, ele sunt rezolvate rapid și sunt cauzate, de regulă, de un update făcut de Facebook în partea asta de Europă. Rămâne de văzut cât și dacă problemele vor persista.
Facebook Messenger se poate descărca gratuit din App Store și Google Play Store și are undeva la peste un miliard de utilizatori. E parte din grupul Facebook, care mai deține Instagram și WhatsApp.