Efectul nevăzut al pandemiei asupra mediului: ce se întâmplă cu măștile de protecție și cu mănușile
În ultimele săptămâni, au apărut mai multe știri care atestă beneficiul pandemiei asupra mediului înconjurător, deoarece a scăzut nivelul poluării. Situația este însă un pic mai complexă, decât pare la prima vedere.
În timp ce planeta se află în continuare într-o stare de tensiune din cauza numărul foarte mare de bolnavi de coronavirus, autoritățile din fiecare colț al lumii nu mai sunt preocupate de altceva. Toate celelalte probleme pe care le întâmpină Pământul sunt trecute pe locul al doilea. Ai înțelege această stare de fapt, dacă cei care folosesc măști și mănuși de protecție nu le-ar folosi în secunda doi pentru a amplifica poluare din ocean și de pe străzi.
Din păcate, aceasta este realitatea cu care ne confruntăm la această oră. Mai mulți ecologiști au lansat avertismente în mediul online legate de faptul că măștile de protecție și medicale pe care le folosim cu toții împreună cu mănușile de cauciuc au devenit o amenințare majoră asupra oceanelor și vieții marine.
În timp ce criza echipamentelor de protecție din domeniul medical continuă să fie o problemă majoră, au început să devină virale în mediul online fotografii cu măști și mănuși aruncate în coșuri de cumpărături, pe stradă, în parcări, pe plaje și, inevitabil, în ocean.
Pe lângă faptul că reprezintă un risc major în timpul pandemiei, cele mai mult nu sunt biodegradabile și nici nu pot fi reciclate. Dacă nu sunt culese și aruncate cum se cuvine, pot fi preluate de o rafală de vânt și aruncate în scurgeri. Așa ajung să polueze pârâuri, râuri și oceane.
NOAA (National Oceanic and Atmospheric Administration) oferă de mult timp avertismente în SUA legate de poluarea cu plastic. Aceasta se pare că nu a fost decât amplificată pe timpul pandemiei și nu a scăzut, la fel ca poluarea cu monoxid de carbon, de exemplu.