Descoperirea care face lumină în istoria formării Pământului
Procesul de formare planetară are loc când mici particule de praf și roci spațiale se unesc prin coliziune. Odată cu creșterea mărimii acestor formațiuni, puterea lor gravitațională crește și atrag alte particule până la formarea a ceea ce poate fi considerat o planetă.
Pentru Pământ, se considera că acest proces a durat zeci de milioane de ani, însă analiza izotopilor de fier (Fe) care se găsesc în mantaua planetei aduce dovezi pentru a reconsidera fenomenul și durata.
Cum e Pământul diferit de alte planete apropiate
Compoziția chimică a Pământului diferă de celelalte formațiuni din sistemul nostru solar. Luna, Marte și diverși meteoriți conțin izotopi de fier, precum Fe-56 și Fe-54 în măsuri constante, în timp ce planeta Pământ înregistrează cantități mai mici de Fe-54. Acest lucru devine semnificativ în privința formării planetei, se arată în Science Advances.
Conform modelelor de formare planetară existente, în cazul ciocnirii particulelor spațiale, ca produs se obține o cantitate semnificativ mai mare de Fe-54.Recurența scăzută a acestor particule în cazul Pământului indică un alt model de formare planetară, prin ploaie de particule spațiale și nu prin coliziune, proces mult mai rapid de formare a rocilor.
Dacă această teorie pentru modelul de formare a Pământului este corectă, cercetările sugerează posibilitatea existenței altor planete formate similar.
„Dacă teoria acumulării planetare este verosimilă, apa poate fi considerată un produs secundar al acestui fenomen de formare, ceea ce înseamnă că ingredientele necesare vieții, așa cum le știm astăzi, pot fi găsite și în alte părți ale Universului”, a afirmat Martin Bizzaro, cosmochimist al Universității din Copenhaga.
Independent de cercetarea de acum, o teorie din 2017 susținea că Pământul s-a format în urma unui fenomen numit „synestia”. Acesta este un obiect de o masă imensă de rocă vaporizată, în formă de gogoașă, cu mișcare de rotație. În cadrul acestui fenomen, Pământul s-a rotit atât de rapid, încât corpul central s-a mărit considerabil, iar marginea exterioară a corpului se rotea la fel de repede și asemănător unui satelit aflat pe orbita unei planete.
Acest fenomen explică nașterea Lunii, care s-ar fi format în urma acestei coliziuni violente care au dus la topirea, vaporizarea, răcirea și solidificarea corpurilor