03 dec. 2020 | 17:33

Dacia rupe gura târgului cu așa ceva: cum îți ”aduce” noile modele Logan și Sandero direct în sufragerie

AUTO
Dacia rupe gura târgului cu așa ceva: cum îți ”aduce” noile modele Logan și Sandero direct în sufragerie

Dacia a anunțat recent că anul viitor vei putea cumpăra noile modele Logan, Sandero și Sandero Stepway. Până atunci, caută să le promoveze intens.

Pandemia a schimbat multe în lume, iar impactul se vede inclusiv în industria auto. Toți constructorii s-au văzut nevoiți să-și adapteze strategiile și să ajungă totuși la potențialii clienți, în lipsa tradiționalelor saloane auto.

Asta face și Dacia acum.

A creat un showroom virtual în care-ți prezintă noile modele Logan 3, Sandero 3 și Sandero Stepway.

Dacia, showroom virtual pentru noile modele

Dacia a decis să prezinte mașinile clienților prin intermediul unor showroom-uri virtuale. Poți vedea prezentările mașinilor, la exterior și interior, direct pe telefon sau din fața laptopului sau a calculatorului. Totul se transmite live pe Facebook și YouTube, acolo unde primești toate informațiile de care ai nevoie.

Prima transmisiune a fost pe 2 decembrie, dar totul va continua până pe 4 decembrie.

Noile modele sunt într-un showroom amplasat în sediul central al Renault în România, Renault Bucharest Connected. Camerele video oferă detalii ale caroseriei sau din interior, lăsându-i pe cei interesați să simtă de la distanță cum este să stai la volanul noului Logan.

Dacă vrei să afli mai multe despre modelele Dacia – poți intra AICI.

Noile modele vor apărea pe piață anul viitor. Iată și prețurile pentru fiecare model în parte:

Logan

  • Acces // SCE 65 – 8.400 EURO
  • Essential // SCE 65  – 9.800 EURO; TCE 90  – 10.950 EURO; ECO-G 100  – 11.250 EURO
  • Comfort // SCE 65  – 10.700 EURO; TCE 90  – 11.850 EURO; ECO-G 100  – 12.150 EURO; TCE 90 CVT  – 12.950 EURO;

Sandero

  • Acces // SCE 65  – 8.600 EURO
  • Essential // SCE 65  – 9.600 EURO; TCE 90  – 10.750 EURO; ECO-G 100  – 11.050 EURO
  • Comfort // SCE 65  – 10.700 EURO; TCE 90  – 11.850 EURO; ECO-G 100  – 12.150 EURO; TCE 90 CVT  – 12.950 EURO

Sandero Stepway

  • Essential // TCE 90  – 12.050 EURO; ECO-G 100  – 12.350 EURO; TCE 90 CVT  – 13.150 EURO
  • Comfort //TCE 90  – 12.950 EURO; ECO-G 100  – 13.250 EURO; TCE 90 CVT  – 14.050 EURO

Printre funcțiile pe care Dacia le aduce și pe modelele sale se numără frânarea de urgență și monitorizarea unghiului mort. Iar noii senzori de presiuni din uși și accelerometrele oferă o viteză mai mare de deschidere a airbagurilor în caz de accident. Oferta de airbaguri este mai bună decât pe generația anterioară, cu șase unități standard, la care se adaugă limitatorul pentru centură și pretensionere de centură.

Sistemul de frânare automată e realizat de Continental, iar o bună parte din componente sunt realizate în România.