28 apr. 2020 | 10:57

Dacia, în topul celor mai proaste mașini: acestea sunt modelele pe care nu te poți baza

AUTO
Dacia, în topul celor mai proaste mașini: acestea sunt modelele pe care nu te poți baza

Mașinile Dacia sunt ieftine. Și, uneori, ai ocazia să afli de ce. Un clasamentul al fiabilității pune atât Logan, cât și Duster la coadă cu cea mai proastă performanță.

Raportul TÜV pentru 2020 a fost publicat și-a venit cu o veste foarte proastă pentru Dacia. Atât Logan, cât și Duster s-au descurcat execrabil. Raportul se concentrează pe rata defecțiunilor care pot să apară într-o anumită perioadă de timp: mai puțin de trei ani, mai puțin de cinci ani sau mai puțin de 11 ani. În fiecare clasament, Dacia se descurcă prost.

În topul celor mai bune autovehicule, Mercedes GLC, Mercedes SLC / SLK și Porsche 911 se descurcă excelent în primii trei ani cu o rată de sub 2,5% pentru defecțiuni. Când vine vorba de cea mai extinsă perioadă, până la 11 ani, Porsche 911, Audi TT și Volkswagen Golf Plus sunt mașinile recomandate.

Cât de prost se descurcă mașinile Dacia?

Când vine vorba de intervalul zero – trei ani, Dacia Logan cu un procent de 13,6% și Duster cu 11,7% sunt pe ultimele locuri. Dar din clasament, câteva locuri mai sus, nu lipsește Sandero. În intervalul zero – cinci ani, în clasament, dar nu pe ultimele locuri, sunt Dacia Logan și Sandero.

În fine, ce te-ar putea interesa cu adevărat e ce faci cu o mașină pentru mai mult de un deceniu. Rezistă sau nu la ce ai tu nevoie? În acest caz, nu alege Dacia Logan. Are o rată a defecțiunilor de 43,1% și e pe ultimul loc. Câteva locuri mai sus este Sandero cu o rată de 39%. Din fericire, dacă te încălzește cu ceva, Duster nu e aici.

În cazul intervalului zero – șapte ani, Dacia Logan e pe penultimul loc (31%) și Sandero e ceva mai sus cu 28,5%. Concluzia o poți trage și singur. Mai jos ți-am atașat tabelul pentru cele mai proaste 10 autovehicule, conform TÜV. Raportul complet îl găsești aici.

clasament dacia masini

Scrie despre lucruri serioase care enervează oameni neserioși. vezi toate articolele