22 ian. 2020 | 15:12

Cum va arăta WhatsApp când vei putea folosi dark mode

ACTUALITATE
Cum va arăta WhatsApp când vei putea folosi dark mode

A durat ceva, dar WhatsApp va avea, în sfârșit, o temă întunecată. Deocamdată, e în teste pentru Android, dar cu siguranță va fi și pentru utilizatorii cu iPhone.

WhatsApp experimentează cu dark mode în aplicație de aproape jumătate de an. Acum, tema întunecată a ajuns în versiunea beta pentru Android. Conform informațiilor disponibile la acest moment, tema va putea fi activată din meniul de setări pentru Chats.

În momentul în care ajungi să folosești dark mode, vei avea două moduri în care s-o faci. Fie aplicația preia setările telefonului – dacă ai dark mode activat în iOS sau Android -, fie activează această temă când telefonul e în modul de economisire a bateriei.

În orice caz, nu-i chiar dark cu totul. E mai degrabă un gri mai întunecat. În orice caz, e o schimbare de care te vei putea bucura fie doar și pentru că nu va mai fi totul atât de alb și trecerea de la o aplicație care suportă dark mode la WhatsApp nu va mai fi așa brutală.

WhatsApp testează dark mode și pe iOS

whatsapp dark mode

Chiar dacă informațiile de acum vin din versiunea beta pentru Android, va exista acest mod și pe iOS. În trecut, au fost dezvăluite detaliile și despre testele făcute pe platforma Apple.

Odată cu actualizarea WhatsApp, oricând s-ar întâmpla asta, Facebook reușește să aibă trei aplicații cu temă întunecată: Messenger, Instagram și aceasta de chat. Cei mai mulți așteaptă însă și-o versiune dark pentru rețeaua socială, mai ales că e una dintre aplicațiile în care utilizatorii petrec destul de mult timp de-a lungul unei zile.

Altfel, în 2020, mai poți aștepta de la WhatsApp opțiunea mesajelor care se autodistrug. Spre deosebire de cele pe care le ștergi tu, acestora le setezi un timp și dispar ele fără să-ți faci tu griji. Astfel, vei scăpa de anumite momente jenante pentru care, poate, n-ai vrea să dai explicații.

Scrie despre lucruri serioase care enervează oameni neserioși. vezi toate articolele