Cum a prins Orange un contract uriaș cu statul român: totul s-a făcut fără licitație
Orange a câștigat un contract uriaș cu STS – Serviciul de Telecomunicații Speciale. Valoarea contractului e de ordinul milioanelor de lei, iar contractul a fost atribuit direct, fără licitație.
STS a atribuit direct, fără licitație, un contract companiei Orange. Înțelegerea se referă la creșterea capacității sistemului de videoconferințe, la care STS, la fel ca oricare altă instituție, apelează frecvent în această perioadă.
Orange s-a angajat să furnizeze echipamente hardware și software necesare creșterii capacității de procesare a apelurilor video și a numărului de utilizatori care se pot înregistra în platforma STS de videoconferințe, potrivit unui anunț publicat marți în Sistemul electronic de achiziții publice.
Iar valoarea contractului nu e deloc mică.
Valoarea contractului dintre Orange și STS
Potrivit anunțului de pe SEAP, valoarea contractului acordat de STS celor de la Orange se ridică la peste 6,5 milioane de lei (fără TVA). Contractul a fost atribuit prin negociere directă, fără publicarea prealabilă a unui anunț de licitație.
Contractul STS având ca obiect „furnizarea de echipamente harware și software pentru upgrade platforma videoconferință și pentru infrastructura independentă” a fost atribuit în data de 27 martie către Orange, cel mai mare operator local de comunicații mobile. STS a explicat și de ce a sărit peste licitație și a ales direct Orange pentru acest contract.
Exclusivitatea ar fi unul dintre ele.
„Din considerente tehnice, de compatibilitate, dar și din motive de exclusivitate, echipamentele care fac obiectul contractului pot fi achiziționate doar de la contractant. În conformitate cu HG nr. 205/2020 s-a suplimentat bugetul STS din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2020, pentru implementarea soluțiilor de comunicații și tehnologia informației necesare pentru asigurarea desfășurării în condiții de izolare a activității membrilor Guvernului și ai Parlamentului României, precum și a activității celorlalte instituții publice implicate în combaterea epidemiei de coronavirus și limitarea răspândirii acesteia.”
Serviciul de Telecomunicatii Speciale (STS) este organul central de specialitate, cu personalitate juridica, ce organizeaza si coordoneaza activitatile in domeniul telecomunicatiilor speciale pentru autoritatile publice din Romania si alti utilizatori prevazuti de lege. Institutia are structura militara si face parte din sistemul national de aparare.
De serviciile de videoconferință oferite de Orange se vor ocupa, astfel, mai multe instituții publice, în frunte cu Guvernul României.