Creierul nostru este conectat pentru a procesa semnale sociale. Ce se întâmplă cu creierul nostru în social media?

Cutia Pandorei, reprezentată de rețelele sociale, ne-a modificat în mod fundamental societatea în moduri pe care încă nu le-am conturat pe deplin. Un ecosistem digital care a apărut, aparent peste noapte, pentru a deveni o parte omniprezentă din viața noastră de zi cu zi.

În cartea The Hype Machine, profesorul și antreprenorul MIT Sinan Aral examinează modul în care sunt construite unele dintre cele mai mari platforme sociale din lume, modul în care funcționează și cât de mult ne influențează efectiv luarea deciziilor. Aral ne duce în interiorul propriilor noastre creiere, pentru a vedea de ce creierul nostru, conectat la interacțiunea socială, cade atât de ușor pradă cântecului de sirenă al social media.

Ce ne face să dăm click

Neurologii de la UCLA au vrut să știe ce se întâmplă cu creierul nostru în social media. Așa că au creat, evident, o aplicație în stil Instagram pentru a studia cum reacționează creierul atunci când parcurgem fotografiile din feedul nostru. Aplicația afișa o serie de fotografii la rând, la fel ca pe Instagram. Cercetătorii au studiat apoi adolescenții folosind aparate fMRI și au înregistrat ce regiuni din creierul lor s-au luminat în timp ce foloseau versiunea Instagram a cercetătorilor.

De asemenea, au manipulat experimental numărul de aprecieri pe care le-a primit o fotografie, precum și tipurile de fotografii pe care le-au văzut participanții, inclusiv dacă și-au văzut propriile fotografii sau fotografiile altora și dacă fotografiile prezintă comportamente riscante (cum ar fi consumul de alcool) sau comportamente neutre. De atunci, aceștia au coroborat rezultatele la adulții tineri și zic că au descoperit ceva intrigant și îngrijorător.

Precum România, fiecare țară are propria rețetă de supă sau ciorbă. Care ar fi cea mai bună, dar și cea mai cunoscută

Sancțiunile usturătoare pe care le vor primi românii care stau la bloc și au animale de companie. Ce spune legea, e oficial

În primul rând, vizualizarea fotografiilor cu mai multe aprecieri a fost asociată cu mai multă activitate în regiunile creierului responsabile de cunoaștere socială, recompense (sistemul dopaminic) și atenție (cortexul vizual). Când participanții au văzut fotografii cu mai multe aprecieri, au experimentat o activitate a creierului generală mai mare, iar cortexul lor vizual s-a luminat. Când se aprinde cortexul vizual, ne concentrăm mai mult asupra a ceea ce privim, acordându-i mai multă atenție și mărim perspectiva pentru a privi mai detaliat.

Pentru a se asigura că diferențele dintre imagini nu au determinat rezultatele, cercetătorii au randomizat numărul de aprecieri ale imaginilor și au controlat luminozitatea și conținutul fotografiilor. Rezultatele au fost adevărate indiferent dacă participanții se uitau la propriile fotografii sau la fotografiile altora. Pe scurt, când vedem imagini din rețelele sociale cu mai multe aprecieri, ne mărim interesul și le inspectăm mai detaliat. Acordăm mai multă atenție informațiilor online atunci când sunt apreciate mai mult de către alții.

Cât de periculoase sunt rețelele sociale pentru creierul nostru

S-ar putea să te gândești, ei bine, fotografiile care primesc mai multe aprecieri sunt probabil mai interesante. Dar cercetătorii au atribuit în mod aleatoriu like-urile, ceea ce înseamnă că au fost ele însele like-urile, nu fotografiile, care au declanșat activarea cortexului vizual.

În al doilea rând, a avea mai multe aprecieri la propriile fotografii a stimulat rețeaua de mentalizare – creierul social. Când participanții se uitau la fotografii cu ei înșiși, aceștia au răspuns celor care au aprecieri mai mari (atribuite aleatoriu) cu o activitate a creierului semnificativ mai mare în regiunile asociate abilităților sociale.

De asemenea, au înregistrat o activitate neuronală mai mare în girusul frontal inferior, care este asociat cu imitația. Când vizualizăm fotografii cu noi înșine, creierul nostru activează regiuni responsabile de gândirea la modul în care oamenii ne privesc și la asemănările și diferențele noastre cu ei. Cu alte cuvinte, când ne gândim la propriile noastre fotografii, le percepem în contextul lor social – ne gândim la modul în care alți oameni se gândesc la ele.

În cele din urmă, mai multe like-uri la propriile fotografii au activat sistemul de recompensare a dopaminei, care controlează plăcerea, motivația și răspunsurile pavloviene. Sistemul de dopamină ne face să dorim recompense prin stimularea sentimentelor de bucurie, euforie și extaz. Când psihologii James Olds și Peter Milner au oferit șobolanilor capacitatea de a-și stimula propriul sistem de recompensare prin apăsarea unei pârghii, au descoperit că șobolanii ar lăsa totul, nu vor mai mânca și nu vor dormi și vor împinge acea mică pârghie din nou și din nou până vor muri de epuizare.

Ce ne atrage în social media – reputația noastră sau a celorlalți?

Ivan Pavlov ne-a extins înțelegerea recompenselor, dovedind că poate condiționa câinii să asocieze o recompensă (cum ar fi mâncarea) cu un stimul fără legătură (ca un clopot), astfel încât stimulul în sine să-i facă pe câini să saliveze. Această legare cognitivă a stimulului și a recompensei i-a permis lui Pavlov să stimuleze sistemul de recompensare al creierului cu un simbol (un clopot) – în același mod îi place să ne stimuleze și să ne recompenseze cu acceptare socială și laude digitale.

Așadar, văzând like-uri ne stimulează sistemul dopaminic și ne încurajează să căutăm aprobarea socială online din același motiv de bază pentru care șobolanii Olds și Milner continuau să-și împingă pârghiile, iar câinii lui Pavlov salivau la sunetul unui clopot.

Dovezile neuroștiințifice sugerează că utilizarea noastră obișnuită a social media este determinată de recompensele și semnalele de reputație pe care le primim de la aceasta. Un studiu a arătat, de exemplu, că răspunsurile creierului la creșterea reputației noastre față de reputația altora, în comparație cu diferențele financiare dintre noi si alții, au fost mai profunde.

Deci, social media este concepută pentru a fi adictivă. Nu numai că acele „mici lovituri de dopamină” ne fac să ne întoarcem, dar ni se livrează o vulnerabilitate psihologică umană. De aceea, ne verificăm întotdeauna telefoanele, pentru a vedea dacă am primit dopamină socială. Livrarea aleatorie a recompenselor ne menține constant implicați. Iar recompensele sunt legate de sunete, vibrații și lumini de notificare care ne fac să dorim cu ardoare aprobare socială, precum câinii lui Pavlov care salivează pentru hrană. Aceste modele activează dorințele noastre de conectare, concurență și evitarea unei „frici de a pierde” (FOMO). Când pui totul împreună, este o rețetă pentru un obicei nu prea sănătos.