17 iul. 2020 | 13:59

Cod rutier 2020. Toți șoferii trebuie să fie atenți. Amenda în trafic pe care o primești fără să știi

AUTO
Cod rutier 2020. Toți șoferii trebuie să fie atenți. Amenda în trafic pe care o primești fără să știi

Legislația prevede câteva sancțiuni de care șoferii uită sau se fac că au uitat. Așa e și cazul cu această situație care te poate duce la amendă.

De regulă, șoferii își fac griji de centură, de telefon la volan, dacă trec sau să nu treacă pe roșu, lucruri atât de bine cunoscute. Dar în codul rutier sunt prevăzute amenzi și pentru alte cazuri. Și nu degeaba auzi uneori de „participanți la trafic”, unde intră atât șoferi, cât și pietoni, bicicliști, oameni pe trotinetă și nu numai.

E bine să știi că, pe ploaie, dacă stropești pietonii riști amendă. Mai ales dacă se observă că gestul a fost făcut cu o intenție clară. Și probabil ai văzut frecvent șoferi care trec cu nepăsarea – și viteză – pe lângă pietonii de pe trotuare. Și-o fac prin bălțile adunate pe carosabil..

Cât de mare poate fi amenda în acest caz?

Pietonilor care sunt stropiți de șoferi, cu intenție sau fără, li se recomandă să se adreseze celei mai apropiate secții de poliție. Totodată, trebuie să rețină numărul de înmatriculare, dar și zona în care s-a întâmplat incidentul. Ajută și un martor.

Stropirea pietonilor poate fi calificată drept deteriorarea bunurilor personale. Acest lucru se pedepseşte cu amendă de la 1.500 la 3.000 de lei sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 20 la 40 de ore.

Ca șoferi, e destul de ușor să eviți așa daună financiară. Persoana care conduce un vehicul trebuie să conducă în aşa fel încât să nu stropească pietonii, atunci când pe drum este apă sau noroi. Iar apa de pe drum e destul de vizibilă, așa că scuzele nu prea funcționează.

În acest context e bine să știi clasele și cum fluctează amenzile:

  • clasa I: 290 sau 435 de lei
  • clasa a II-a: 580 sau 725 de lei
  • clasa a III-a: de la 870 la 1.160 de lei
  • clasa a IV-a: de la 1.305 la 2.900 de lei
  • clasa a V-a: de la 3.045 la 14.500 de lei