15 iun. 2020 | 17:46

Cod Rutier 2020: cât să nu bei la volan și care e limita între amendă și dosar penal

AUTO
Cod Rutier 2020: cât să nu bei la volan și care e limita între amendă și dosar penal

Cod Rutier 2020 e legislația în baza căreia polițiștii te pot amenda pentru diverse abateri în trafic. Cât despre băutul la volan, există o anumită limită peste care te alegi cu dosar penal. Tot ce e sub înseamnă amendă.

Codul Rutier e legislația în baza căreia polițiștii te pot amenda pentru abateri în trafic. Deși în unele țări e permis urcatul la volan după ce ai băut cel mult o bere sau cel mult un pahar de vin (caz în care scapi chiar și fără amendă), în România nu e permis niciun strop de alcool.

Există, însă, un prag peste care te alegi automat cu dosar penal. Dacă provoci un accident sau un incident în trafic, indiferent de calitatea de alcool consumată, consecințele sunt mult mai grave.

Cod Rutier 2020: care e limita între amendă și dosar penal

Așa cum spuneam, în funcție de cât ai băut te poți alege fie cu amendă, fie cu dosar penal. Iar legislația menționează clar aceste aspecte. Astfel, totul se calculează în funcție de nivelul alcoolemiei – la etilotest sau la probe/analize de sânge la spital.  Alcoolemia se exprimă în grame de alcool per litru de sânge şi se poate măsura în respiraţie, în probele de sânge, dar și-n urină.

Alcoolemia de 0,10 mg/l înseamnă că o persoană are o parte de alcool pur la 10.000 de părţi de sânge. Până la o anumită limită, alcoolemia este sancționată cu amendă, dar riști să-ți pierzi și permisul. O alcolemie de până la 0,40 mg/ litru alcool pur în aerul expirat se sancţionează cu amendă de la 21 la 50 de puncte şi suspendarea permisului pentru 6 luni.

Ce e peste intră la dosar penal. Așa că şoferii care sunt prinşi cu o îmbibaţie de alcool egală sau peste 0,40 g/l alcool pur în aerul expirat (minimum 0,80 g/l alcool pur în sânge), fapta constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani sau cu amendă penală.

Poliția Română are toleranță zero față de consumul de alcool la volan. Așa că bine ar fi să nu te urci niciodată pe scaunul șoferului dacă ai băut ceva înainte. Ține cont și de faptul că unele tipuri de alcool se elimină din corp mai greu decât altele.