15 iul. 2020 | 16:10

Cele mai noi țări de lângă România în care ajunge Spotify

ACTUALITATE
Cele mai noi țări de lângă România în care ajunge Spotify

Spotify a anunțat recent o extindere în Europa de Est. De acum e și Rusia pe listă, dar nu asta e relevant, ci cum se compară serviciul cu cel mai mare din industrie.

Odată cu extinderea pe 13 pieței noi, Spotify ajunge în Albania, Belarus, Bosnia și Herțegovina, Croația, Kazahstan, Kosovo, Republica Moldova, Muntenegru, Macedonia de Nord, Rusia, Serbia, Slovenia și Ucraina. Odată cu extinderea, aplicația de streaming este disponibilă în 92 de țări la nivel mondial.

În prezent, serviciul se bucură de cea mai mare popularitate, cel puțin între aplicațiile de music streaming. Totuși, Apple Music e în și mai multe țări. Serviciul Apple e disponibil în 167 state, printre care și România. Unde câștigă Spotify e domeniul podcasturilor, acolo unde Apple are aplicația separată Podcasts.

În total, Spotify spune că are acces la 250 de milioane de potențiali clienți (în prezent, susține că are circa 286 milioane de utilizatori activi pe platformă). Totuși, Rusia, în special, este o piață critică pentru companie. Potrivit Federației Internaționale a Industriei Fonografice, aproximativ 87% dintre locuitorii Rusiei ascultă muzică online.

Acest lucru face ca această țară să fie cea de-a 17-a cea mai mare piață de streaming la nivel mondial și este pe cale să ajungă în top 10 până în 2030.

Miza Spotify pentru podcasturi: Joe Rogan adus pe platformă

Ziceam de miza pentru podcasturi. Și aici a luat cel mai mare nume din industrie: Joe Rogan. Podcastul lui va fi în exclusivitate pe Spotify din 1 septembrie 2020.

El se alege cu 100 de milioane de dolari. Podcastul lui Rogan va putea fi ascultat doar pe Spotify, inclusiv pe varianta gratuită. Varianta video va fi și ea disponibilă exclusiv pe Spotify, care dezvoltă și acest aspect al serviciului, deci va dispărea din YouTube. Totodată, toate episoadele de până acum ale Joe Rogan Experience (peste 1.500) vor fi disponibile doar pe Spotify.

Independent de numărul total de utilizatori, serviciul susține că are 130 de milioane de abonați premium.