14 feb. 2020 | 08:16

Cea mai profitabilă înșelătorie prin phishing: cât a plătit un guvern

ACTUALITATE
Cea mai profitabilă înșelătorie prin phishing: cât a plătit un guvern

O agenție guvernamentală a transferat o sumă fabuloasă într-un cont fraudulos, după ce a căzut pradă unei tentative de phishing încununate de succes. Banii sunt pierduți pentru totdeauna.

Spre surprinderea multora, guvernul din Puerto Rico, teritoriul independent care ține de Statele Unite ale Americii, a fost fraudulat de 2,6 milioane de dolari. În contextul în care locuitorii de acolo au avut parte de multe ghinioane în ultimii ani, acest eveniment va întrista mulți oameni.

Cei de la The Associated Press au atras atenția asupra situației care făcut valuri la nivel global. Într-un cont fraudulos, o agenție guvernamentală din Puerto Rico a transferat în data de 17 ianuarie suma de 2,6 milioane de dolari. Partea absolut șocantă este că abia în această săptămână și-au dat seama că au fost prăduiți de acea sumă și totul a fost un truc.

Autoritățile din Puerto Rico au început să colaboreze cu FBI-ul, în speranța identificării vinovaților și recuperarea, măcar parțială a pagubei. În mod autentic însă, având în vedere cât de bine s-au descurcat hackerii din spate până la această oră, este puțin probabil să fie prinși prea curând.

Totul a plecat de la un email primit de Ruben Rivera, director de finanțe al Industrial Development Company din Puerto Rico. În acel mesaj se atrăgea atenția asupra faptului că a fost modificat contul către care se fac tranzacțiile cu statul. În consecință, următoarea plată a fost făcută în contul fals.

Până la această oră, nu este foarte clar cum și-au dat seama guvernanții că au fost înșelați. Nu este evident nici dacă cineva a fost concediat din acest motiv sau dacă activitatea agenției a fost afectată de plata frauduloasă.

Este important de reținut că agenții guvernamentale au mai căzut pradă în trecut hackerilor, dar era vorba de infecții cu ransomware care le-au tăiat accesul la fișiere. Erau nevoiți să plătească pentru a-și redobândi accesul la fișiere. De această dată însă, a fost vorba de o banală tentativă de phishing cu consecințe de milioane de dolari.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele