Cea mai nouă Dacia, lansată la început de 2020, e fix pe gustul românilor
Urmează doi ani plini pentru Dacia. Va avea modele noi, inclusiv unul hibrid (cel puțin), dar 2020 începe ceva mai conservator. E vorba de un model nou de Duster gândit mai ales pentru cei supărați de benzina prea scumpă.
Noul an vine la Dacia cu un Duster proaspăt. E vorba de modelul ECO-G 100, care va fi prezentată la salonul auto din Bruxelles în ianuarie 2020. Ce are atât de special? Ei bine, e un Duster pe GPL. Astfel, românii care voiau o Dacia care să consume mai puțini bani cu alimentarea vor avea un motiv de bucurie.
Deși n-a fost anunțat oficial, prețul pentru noua Dacia Duster ar putea fi cu circa 700 de euro mai mare. Celelalte modele ale mărcii Dacia ar putea primi acest motor în 2020.
Ce vrea Dacia cu un Duster pe GPL?
Cei mai mulți șoferi care au vrut GPL și-au modificat mașinile. Dar cele din fabrică ar trebui să fie mai sigure, de unde și interesul companiei pentru a lansa așa ceva. Și, desigur, să acopere o parte din cerere cu o ofertă pe măsură. Mașinile pe GPL sunt apreciate pentru că, deși puterea scade și consumul crește, litrul de combustibil e mult mai ieftin decât benzina sau motorina. De cealaltă parte, poluează mai puțin.
Olivier Murguet, directorul de vânzări al Renault Group, a spus că Dacia se orientează către motoarele economice ca să se încadreze în noile limite impuse de UE. Motorul de pe noua Dacia Duster va fi același în trei cilindri, de 0.9 litri, cu o putere maximă de 100 CP. E denumit ECO-G, de unde și numele pentru noua mașină.
Partea proastă? Rezervorul GPL va fi în locul roții de rezervă. Astfel, ai spațiu în portabaj, dar fără roată de rezervă. În trecut, compania a mai pus motoare pe GPL, dar pe Logan. A fost tot motorul de 0.9 litri, în trei cilindri, dar cu o putere mai mică. Pe lângă acest Duster, în 2020 ar trebui să avem și un Sandero nou.