Cea mai mare problemă cu panourile electrice defecte
Deși panourile solare pot juca un rol important în lupta cu încălzirea globală, ele pot deveni în același timp și bucăți mari de deșeuri electronice, când ajung la finalul vieții.
Până în 2050, 86 de milioane de tone de panouri solare vor deveni deșeuri, iar cele mai multe țări nu au o strategie prin care să le gestioneze.
“Dacă nu impunem reciclarea, cele mai multe module vor ajunge la groapa de gunoi”, a declarat Meng Tao, cercetător la Universitatea Statului Arizona.
Salvarea se poate transforma în pericol
Panourile solare sunt compuse din celule fotovoltaice (PV) care transformă lumina soarelui în electricitate. Când aceste panouri ajung la gropile de gunoi, nu doar că se risipesc resurse valoroase, dar se și creează probleme pentru mediu, întrucât panourile solare conțin materiale toxice.
Dacă cei mai mulți producători susțin că panourile lor au durată de viață de aproximativ 25 de ani, iar lumea a început să utilizeze energie solară pe scară largă la începutul anilor 2000, putem estima destul de clar că deșeurile încep ușor, ușor să apară.
PV CYCLE, un ONG dedicat preluării și reciclării panourilor solare, colectează în fiecare an câteva mii de tone de deșeuri de panouri solare din Uniunea Europeană, potrivit directorului Jan Clyncke.
Această cifră include panourile solare care au ajuns la sfârșitul vieții lor, dar și cele care au fost scoase din funcțiune pentru că au fost deteriorate, au avut vreun defect de fabricație sau au fost înlocuite cu alte modele.
Cum ne ajută legea?
Mai pe tot globul, partea de reglementare nu este deloc cuprinzătoare și nu oferă soluții concrete. Conform legislației din UE, producătorii trebuie să se asigure că panourile solare sunt reciclate corespunzător. În Japonia, India și Australia, cerințele de reciclare urmează a fi emise.
În Statele Unite este Vestul sălbatic, după cum notează jurnaliștii de la Grist: cu excepția unei legi de stat din Washington, America nu a impus nicio obligație privind reciclarea panourilor solare. Eforturile de reciclare voluntare, conduse de industrie, sunt limitate.
„În acest moment, suntem destul de încrezători că numărul este de aproximativ 10% din panourile solare reciclate”, a declarat Sam Vanderhoof, CEO al Recycle PV Solar, una dintre singurele companii din SUA dedicate reciclării PV.
Restul, spune el, merg la depozitele de deșeuri sau sunt exportate în străinătate pentru reutilizare în țările în curs de dezvoltare, cu legi slabe pentru protecția mediului.
Dacă e lege, e și infrastructură?
Chiar dacă reciclarea are loc, multe aspecte pot fi îmbunătățite.
În general, procesul de reciclare urmează un parcurs simplu: este scos cadrul panoului și cutia de joncțiune pentru a recupera aluminiul și cuprul, apoi restul modulului este sfărâmat.
Produsul rezultat este o sticlă zdrobită impură, dar care conține materiale prețioase care ar putea fi salvate, inclusiv sticla, polimerii și celulele de siliciu, care sunt acoperite cu un electrod de argint și lipite cu staniu și plumb.
Într-o lucrare recentă, o echipă condusă de oamenii de știință ai Laboratorului Național de Energie Regenerabilă solicită dezvoltarea de noi procese de reciclare în care toate metalele și mineralele să fie recuperate la o puritate ridicată, cu scopul de a face reciclarea cât mai viabilă din punct de vedere economic și cât mai benefică pentru mediu.
Astfel de procese ar putea include utilizarea tratamentelor termice sau chimice pentru a separa sticla de celulele de siliciu, urmată de aplicarea altor tehnici chimice sau electrice pentru a separa și purifica siliciul și diferitele urme de metale.