Ce se întâmplă cu PlayStation 5: de ce nu-l găsești nicăieri, conform directorului Sony

de: Alexandru Puiu
25 11. 2020

PlayStation 5 este una dintre cele mai impresionante lansării din timpul pandemiei. Din păcate, pare să nu existe nicăieri, devenind un motiv de speculă pe internet.

Cei care vând PS5-uri pe internet cu 1000 de euro, în timp ce consola costă 500, nu sunt inconștienți. În schimb, ei mizează pe faptul că nu ai de unde să o cumperi la prețul real, cel de magazin. Un studiu de câteva momente pe site-urile Amazon din fiecare colț al pământului atestă faptul că nu ai de unde să cumperi o consolă la ora actuală și nu există niciun fel de promisiune clară legată de revenirea ei în stoc.

Pentru că situația din piață a devenit una foarte tensionată, CEO-ul Sony Interactive Entertainment a fost nevoit să ofere explicații detaliate despre situația stocurilor de PS5, iar afirmațiile nu sunt deloc optimiste. ”Toate sunt vândute. Absolut toate sunt vândute”, a afirmat Jim Ryan, deși s-au făcut eforturi semnificativ pentru ca asta să nu se întâmple.

Informațiile au fost furnizate într-un interviu acordat publicației rusești Tass. În opinia lui Ryan, problema nici măcar nu are legătură cu pandemie de coronavirus. Pur și simplu, cererea a fost cu mult peste așteptări. Directorul Sony nu a fost însă ignorant la contextul global actual și a insistat pe faptul că nu recomandă nimănui să lanseze o consolă în pandemie.

”Mi-am petrecut ultimul an asigurându-mă că putem să generem suficient de multe interes pentru produs. Acum, petrec mult mai mult timp încercând să măresc stocurile pentru a face față cererii.”, a atras atenția CEO SIE.

Cele mai mari probleme provocate de pandemie au ținut de pre-producție, conform lui Ryan, din cauza restricțiilor de călătorie. ”A trebuit să pregătim toată producția prin videoconferință, de la distanță. Doar imaginează-ți așa ceva pentru un dispozitiv de precizie precum PlayStation 5.”, a mai spus directorul Sony. Întrebat dacă ar fi existat stocuri mai mari în cazul în care nu ne-am fi confruntat cu pandemie, Ryan a spus că diferențele ar fi fost minore. ”Oamenii din producție au făcut miracole”, a concluzionat oficialul.