Cazul acestui preot inconștient îți arată de ce sfaturile BOR sunt cel puțin o glumă proastă
Nu toată lumea ia în considerare recomandările specialiștilor legate de noul virus cu care se confruntă planeta, iar acest preot este exemplul perfect.
Pe lângă spălatul frecvent pe mâini, utilizarea dezinfectantului și evitarea contactului cu cei bolnavi, organizațiile de sănătate recomandă să evităm și să dăm mâna cu ceilalți, ca formă de salut.
Mulți nu iau în considerare avertismentele oficiale. Acesta este și cazul unui preot american din Washington DC, care a supus la risc sute de credincioși. Oficialii i-au avertizat pe toți credincioșii care au participat la slujbele din 24 și 28 februarie și 3 martie să rămână în izolare la domiciliu după ce preotul a fost confirmat cu coronavirus. Situația n-ar fi fost atât de serioasă dacă acesta n-ar fi dat mâna cu aproximativ 500 dintre persoanele care au venit la biserică în zilele respective.
Cazul acestui preot n-ar fi exclus să se repete chiar și în România
Biserica Ortodoxă Română s-a autosesizat și ea în legătură cu noul virus. În acest sens, a venit cu un comunicat prin care Patriarhia Română recomandă credincioșilor să evite, temporar, sărutarea icoanelor din biserică și să-și aducă de acasă lingurița cu care să poată primi împărtășanie.
La scurt timp, patriarhul Daniel a revenit asupra declarației și a precizat să sfaturile anterioare se adresau doar celor „mai slabi de credință”. Semn că dacă ești credincios adevărat, nu poți contracta coronavirusul de la pupatul de icoane sau de la lingurița de la preot, pe care o folosesc toți cei care participă la slujbă.
De asemenea, purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române a anunțat și că bisericile nu se închid de teama epidemiei. „Coronavirusul nu se ia prin rugăciune, ci în primul rând prin ignorarea normelor de igienă elementară, așa cum spun și autoritățile medicale. Cei declarați bolnavi stau oricum acasă sau în carantină. Biserica nu intră în carantină, pentru că ea aparține lui Hristos, nu vreunei autorități pământești”.