Care e marea problemă a mașinilor autonome pentru care nimeni nu are soluția
Se spune că viitorul industriei auto e reprezentat și de mașinile autonome. Așa e, dar modelele care merg fără șofer vin cu o mare problemă ce înca n-a fost rezolvată.
Toți marii producători au investit masiv în mașini electrice și autonome. Acele investiții se vor dovedi cu adevărat eficiente doar când astfel de modele vor fi adoptate la scară largă. Autoturismele electrice au intrat, ușor-ușor, în piață și au început să se vândă extrem de bine.
În cazul celor autonome, însă, mai durează ceva. În primul rând, pentru că e nevoie de multe teste pentru ca acestea să fie 100% sigure atunci când ajung pe străzi. Mai e drum lung până acolo și există, între altele, o problemă extrem de mare.
Are legătură cu condițiile meteo.
Marea problemă a mașinilor autonome
Până acum, mașinile autonome au trecut cu brio multe teste. Doar că aceste teste au fost realizate pe vreme extrem de prietenoasă. Adică pe vreme cu soare și carosabil uscat, nu pe ploaie sau pe ninsoare. Abia aceste condiții meteo reprezintă marea provocare pentru producătorii care vor să aibă succes cu mașinile autonome.
De fapt, asta e marea problemă în acest moment: adevărul e că mașinile autonome, oricât de avansate ar fi, devin un pericol pe roți atunci când afară ninge sau plouă. Așa că experții au început să lucreze activ la acest aspect și să rezolve problema. Doar că nu e atât de simplu.
Cunoști faptul că mașinile autonome sunt prevăzute cu senzori și camere, pentru a identifica traseul și obiectele din jur. Există câteva companii care au început testele și în condiții de vreme rea. Printre ele se numără divizia Waymo a Google, dar și Argo – proiectul sprijinit de Ford și Volkswagen.
Una dintre provocări e legată fix de identificarea obstacolelor atunci când senzorii sunt acoperiți de zăpadă, când plouă sau când e ceață. În astfel de condiții meteo, senzorii ar putea da greș sau n-ar putea identifica toate semnele de pe drum – de la semafoare până la alte mașini. Vremea rea reprezintă un test dificil și pentru algoritmii sistemelor de inteligență artificială.
Aceștia ar putea fi dați peste cap.
Sunt probleme pe care producătorii de mașini autonome le știu și încearcă să le rezolve. Dar va mai dura ceva. Asta pentru că șofatul în condiții meteo nefavorabile este și așa extrem de dificil pentru o persoană aflată la volan.
Tehnologia care presupune condusul autonom trebuie să se dezvolte mai mult decât ce e la ora actuală.