23 iun. 2020 | 11:38

Bătaie de joc? Cât mai au de așteptat bucureștenii din Drumul Taberei pentru inaugurarea metroului

ACTUALITATE
Bătaie de joc? Cât mai au de așteptat bucureștenii din Drumul Taberei pentru inaugurarea metroului

Metroul din Drumul Taberei e un proiect tărăgănat de ani de zile, iar bucureștenii din acea zonă și-au cam pierdut răbdarea. Ultimul termen promis pentru inaugurare era 30 iunie. Dar promisiunea nu va fi respectată.

Metroul din Drumul Taberei nu va fi inaugurat în 30 iunie, așa cum promitea ministrul Transporturilor, Lucian Bode. Guvernul aruncă vina în altă parte și susține că amânarea nu poate fi imputată autorităților, ci celor care se ocupă de lucrări.

Mai exact, ar mai fi de lucrat la centrala de ventilație și mai sunt probe tehnologice de efectuat. În acest context, e pusă sub semnul întrebării inclusiv inaugurarea metroului anul acesta, chiar dacă premierul Orban spune altceva.

Metroul din Drumul Taberei, amânat din nou

Ministrul Transporturilor promitea că bucureștenii vor putea circula cu metroul de acolo luna aceasta. Luna iunie a venit, iar promisiunile n-au mai stat în picioare.

„Structurile și finisajele pentru Magistrala M5 sunt finalizate, eventual putem vorbi de mici retușuri. Din păcate, termenul asumat neforțat, subliniez neforțat, de către antreprenori, consultant și beneficiar, și anume darea în folosință cu călători pentru data de 30 iunie 2020, nu poate fi respectat. Îmi cer scuze public în numele celor 17 miniștri și opt directori generali care au condus Ministerul Transporturilor și Metrorex din 2011 până în prezent”, a spus Lucian Bode.

Ministrul i-a numit „promitaci” și „explitaci” pe cei care au susținut că metroul va fi dat în folosință luna aceasta.

„Eu cred că este momentul ca aceste categorii să nu mai ocupe funcții de decizie în Ministerul Transporturilor. După ce în 2019, în noiembrie, și până în mai 2020 am primit zeci de documente asumate prin semnătura antreprenorilor, a beneficiarului și a consultantului, prin care reconfirmau data de 30 iunie 2020 ca dată la care metroul va circula pe M5, la sfârșitul lunii mai, am fost informat cu privire la problemele apărute la centrala de ventilație și stație de pompare a apei din infiltrații, undeva în zona Pieței Moghioroș. Aceste probleme vor întârzia finalizarea probelor tehnologice”, a explicat Lucian Bode.

Contractele pentru metroul din Drumul Taberei au fost semnate încă din 2011, iar lucrările au început în 2012. Ar fi trebuit să fie gata în 2015.