Banca din România care reduce ratele fără să depui niciun act. Care sunt condițiile?

Banca din România care reduce ratele fără să depui niciun act. Care sunt condițiile?
Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

În prezent, băncile din România evaluează ordonanța de urgență prin care pot fi amânate ratele. Însă o bancă a venit deja cu o veste bună pentru câteva sute de clienți deja.

Banca Transilvania a anunțat că va elimina comisionul de administrare pentru tot portofoliul de credite în franci elveţieni. După cum știi, creditele în franci elvețieni au fost unele dintre cele mai dificile pentru românii care s-au băgat la așa ceva. Banca Transilvania nu a acordat așa credite, dar le are în portofoliu, pentru că le-a preluat de la Bancpost (bancă pe care a preluat-o integral).

Decizia de acum e un efect al negocierilor purtate cu Asociaţia Credere în ianuarie 2020. Aceeași asociație susține că e vorba de 381 de contracte de credit. Astfel, cei vizați de decizie vor beneficia de eliminarea comisionului de administrare de 0,1% aplicat ca procent la soldul creditului. Ți se pare mic, probabil, dar se transpune într-o diminuare a ratei lunare cu circa 15%.

Asociația Credere a spus că măsura va fi implementată automat din mai 2020. Aceasta a mai spus că, entru creditele în franci elveţieni, comisionul lunar de administrare a reprezentat o sumă considerabilă din rata lunară plătită de fiecare debitor. „Prin eliminarea acestuia până la maturitatea creditelor, fiecare debitor salvează mii de franci elveţieni”, a transmis Asociația citată de Agerpres.

Totodată, Banca Transilvania va realiza în perioada următoare o analiză asupra dobânzilor aplicabile începând cu implementarea OUG 50/2010. Va face asta în vederea identificării unor măsuri suplimentare de diminuare a ratelor împrumutaţilor în franci elveţieni.

Banca Transilvania ușurează achiziția de produse online

Recent, Banca Transilvania a anuntat că lansează #Directlatine. Conform băncii, este locul în care pot fi comandate cele necesare pentru acasă: alimente, mâncare gătită, produse bio. Sunt aproape 50 de magazine românești, iar unele magazine au livrări locale, în anumite orașe sau în toată țară. BT recomandă, desigur, să plătești cu cardul. O poți face și online, și la curier prin POS.

Poți să accesezi acest hub aici. Banca Transilvania susține că cei din acest hub sunt parteneri ai săi și platforma e destul de simplu de folosit. Alegi categorie, județ și localitate și vezi ce-ai în zonă.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Citește și: