Avertisment | De ce trebuie să fii pregătit pentru al doilea val al pandemiei
Multe țări europene au fost afectate de pandemia de coronavirus, iar situația durează deja de peste două luni. Între timp, multe dintre ele se pregătesc sau au trecut deja la relaxarea anumitor restricții. Numai că specialiștii avertizează că pericolul n-a trecut și că ar putea urma un al doilea val al pandemiei.
Țările europene cu cele mai multe cazuri de coronavirus și cu la fel de multe decese – printre care se numără Italia, Spania, Franța sau Germania – au început deja să relaxeze o parte din restricții. Guvernele caută să repornească economia și mizează pe faptul că oamenii vor păstra, pe cât posibil, distanțarea socială și după ce restricțiile sunt ridicate.
Numai că planul e riscant și pot apărea oricând probleme. Teoretic, spre sfârșitul lunii mai, începutul lui iunie, lucrurile sunt de așteptat să revină la normal.
Practic, s-ar putea să ne confruntăm cu un al doilea val al pandemiei, după cum avertizează specialiștii.
De ce se vorbește de al doilea val al pandemiei
După aproximativ șapte săptămâni, lungi și extrem de dificile, Italia se pregătește să facă un pas înainte și a anunțat că, de săptămâna viitoare, cetățenii vor avea voie să iasă din case pentru a-și vizita rudele. Numai că o pot face numai în grupuri mici, de câteva persoane. De asemenea, Guvernul de la Roma se pregătește să permită și redeschiderea parcurilor, a fabricilor și a șantierelor.
Alte țări europene au început deja să ridice din restricții. Danezii, cehii și nu numai se pregătesc să revină la viețile lor normale. Sau, cel puțin, aproape la fel de normale. Doar că în aer plutește pericolul. Și el se poate numi al doilea val al pandemiei.
Premierul britanic, Boris Johnson, care s-a vindecat de coronavirus după ce a petrecut câteva zile în spital avertiza asupra acestui lucru. Și multe Guverne știu că dacă aceste măsuri nu sunt ridicate treptat și nu-s bine gândite, pericolul poate deveni realitate. Și atunci se poate dovedi că totul a fost în zadar.
Pandemiile au arătat, de-a lungul istoriei, că nu pot fi oprite așa ușor. Cea mai recentă dintre ele, gripa spaniolă din urmă cu 100 de ani, a avut mai multe valuri. Și, în acest context, specialiștii avertizează, pe bună dreptate, că nici de pandemia de coronavirus nu vom scăpa așa ușor.
Acest al doilea val ar putea veni chiar în luna iunie, când măsurile vor fi ridicate aproape în totalitate. Sau, dacă virusul arată că nu prea rezistă la temperaturi mari, se poate întâmpla în toamnă sau iarnă, spre sfârșitul anului. E o perioadă în care apare și epidemia de gripă, ceea ce duce, de fapt, la un cocktail ce se poate dovedi letal.
Pericolul există și nu trebuie ignorat. De aceea este extrem de important ca oamenii să păstreze distanțarea socială pentru multă vreme de acum înainte.
Până când va fi descoperit un vaccin, lumea va trebui să învețe să trăiască cu acest nou tip de virus.