Anunțul care sfidează criza: Bugatti la preț record pe Autovit pentru românii cărora încă le merge bine
Poți oricând să iei o mașină de câteva mii de euro. Sau poți să alegi direct un Bugatti listat pe Autovit, care ți-este livrat direct acasă și ai putea crede că faci o afacere.
Pe Autovit, la final de mai, a apărut un Bugatti Chiron. Mașina unicat e fabricată în 2018, are un kilometraj care a ajuns la 500 de kilometri și-o cutie automată. Are și tracțiune 4×4, dar și-un motor de 1.500 CP.
Nu mai e chiar mașină nou-nouță, proastă ieșită din fabrică, dar cu siguranță poate impresiona chiar și acum, în 2020. Plus Auto Trade, vânzătorul care listează acest Bugatti pe Autovit, a setat însă un preț care sfidează criza: 3.451.000 euro.
Dar stai, sunt și vești bune. Poți deduce TVA, se emite factură și mașina mai costă doar 2,9 milioane de euro. „Vă oferim posibilitatea achiziției intracomunitară fără TVA sau cu finanțare în sistem Leasing (exlusiv societațiilor plătitoare de TVA). Disponibilitate la comandă, termen de livrare 15 zile, transport cu platforma închisă. Prețul include toate serviciile de import!”, informeză vânzătorul.
Ce face, de fapt, un Bugatti care costă peste 3,4 milioane de euro?
Înainte de Chiron, Bugatti a intrat în legendă cu Veyron. Așa că a reușit, încă o dată, să facă o figură frumoasă. Chiron, deși are 1.500 CP, are o viteză limitată la 420 km/h pentru drumuri publice. Desigur, în România, dacă ai merge cu viteza maximă, ai ajunge în mai puțin de jumătate de oră la Constanța. Sau în puțin peste o oră la Pitești.
Acest Bugatti Chiron, acum ajuns să poată fi cumpărat și în România, accelerează de la 0 la 100 km/h în doar 2,5 secunde. Când a fost lansat, a pornit de la 2,4 milioane de dolari. Opțiunile suplimentare îl duc spre trei milioane de euro. Și toate acestea îl fac, probabil, doar un pic mai bun decât un Logan și un pic mai interesant decât un Mercedes.
În fine, dacă e de interes, găsești mașina aici.