Anunț pentru toți șoferii români: cât costă, de fapt, benzina și motorina. Se întâmplă la pompă deja

Anunț pentru toți șoferii români: cât costă, de fapt, benzina și motorina. Se întâmplă la pompă deja

Pe măsură ce prețul petrolului a scăzut, a scăzut și prețul la benzină și motorină. Ultimele date arată că românii au primit și-o veste bună.

Pe 30 aprilie, prețurile la benzină și motorină au scăzut pentru a treia săptămână consecutiv. În Bacău, de exemplu, cunoscut ca orașul cu unele dintre cele mai reduse prețuri la carburanți, OMV Petrom vinde benzina cu 4,13 lei/l, iar motorina cu 4,36 lei/l. E relevantă compania din alt motiv.

OMV Petrom e principala companie care vinde carburanți în România. Aceasta a ieftinit pe 30 aprilie atât benzina, cât și motorina, cu 9 bani/l. Astfel, prețurile la benzină au ajuns la sub 4,2 lei. Nu e însă singura care a inițiat reduceri. Lukoil, de exemplu, a prețurile cu 7 bani/l. Benzina costă în stațiile companiei din Bacău 4,21 lei/l, iar motorina 4,47 lei/l.

Totodată, și SOCAR a ieftinit benzina cu 5 bani/l: costă 4,24 lei/l, iar la motorină a fost o reducere cu 7 bani/l. Pe 30 aprilie costa la 4,47 lei/l în Bacău.

Ce se întâmplă cu prețul la benzină și motorină în perioada următoare

Recent, Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței, și Nicolae Havrileț, secretarul de stat al Ministerului Energiei, au semnat un document în care precizează că este important să existe posibilitatea ca operatorii să modifice prețurile carburanților auto în ambele sensuri, atât timp cât nivelul de preț respectă plafonul stabilit prin ordonanță la fiecare stație de distribuție.

Astfel, potrivit celor doi, măsura plafonării prețurilor carburanților auto ar trebui să se aplice doar comercializării cu amănuntul a acestora, în stațiile de distribuție a carburanților, și având în vedere prețurile finale la pompă, existente la fiecare stație de distribuție în parte, la data intrării în vigoare a ordonanței militare nr. 4/2020.

Aplicarea plafonării de preț pe alte paliere ale lanțului producție-distribuție poate fi problematică. Asta pentru că pe celelalte paliere de activitate tranzacțiile se realizează în baza unor relații contractuale caracterizate de o multitudine de condiții comerciale specifice (cantități, termene de plată, modalități de garantare, transport etc.), ceea ce înseamnă că prețul tranzacțiilor este determinat de particularitățile acestora, notează Profit.ro.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Etichete: