07 sept. 2020 | 16:51

Acesta ar putea fi cel mai mare câștig în urma crizei medicale din 2020

ACTUALITATE
Acesta ar putea fi cel mai mare câștig în urma crizei medicale din 2020

Aceste facilități de monitorizare la distanță au ajutat deja unii dintre pacienții grav bolnavi să fie îngrijiți de specialiști, fără a implica riscuri.

La Centrul Medical Sutter Alta Bates Summit din Berkeley, California, specialiștii au grijă de pacienți chiar și la kilometri distanță. Și reușesc acest lucru cu ajutorul uneia dintre cele două unități electronice de terapie intensivă sau eICU (Electronic Intensive Care Units) ale sistemului Sutter Health.

Specialiștii la distanță pot monitoriza aspectele vitale ale pacientului, pot verifica medicamentele pe care le ia și se poate uita la setările ventilatorului fără a fi nevoie să îmbrace echipamentul de protecție personală.

Instalația de telemonitorizare include instrumente video interactive și de diagnosticare de la distanță care pot identifica orice schimbare critică în starea pacientului și pot alerta instantaneu specialiștii care le operează, potrivit cnet.com. Pentru pacienți, există un buton care poate fi apăsat pentru a alerta imediat asistența eICU.

„Cum monitorizează o asistentă medicală 50 de pacienți în același timp? Răspunsul este că nu poate decât dacă are parte de ajutor”, explică Thomas Shaughnessy, medic la terapie intensivă, făcând aluzie la sistemul de telemonitorizare.

Covid-19 aduce progrese în medicină

Shaughnessy, director medical Sutter Health Bay eICU, spune că obiectivul programului nu s-a schimbat prea mult de la primele sale zile din 2004: asigurarea că cei mai bolnavi pacienți din spitalele rurale sau din cele urbane suprasolicitate pot obține acces la asistenți medicali și medici special instruiți 24 de ore pe zi.

Dar din 2004 și până acum, necesitatea acestor unități a devenit stringentă, mai ales acum când Covid-19 a atras un număr masiv de pacienți la terapie intensivă. Situația curentă i-a forțat pe Shaughnessy și colegii săi să gândească creativ pentru a dezvolta tehnologia.

De fapt, coronavirusul a forțat industria medicală să adopte rapid telemedicina și tehnologia care era în mare parte deja în vigoare. Răspunsul Sutter la o potențială creștere a Covid-19 a venit sub forma unor iPad-uri plasate strategic pe standuri sau carturi care ar putea fi utilizate în unitățile de terapie intensivă convertite.

În mod normal, în centrele eICU din San Francisco și Sacramento, sitemul Sutter poate îngriji până la 395 de pacienți, în paturi prevăzute cu instalațiile sale de monitorizare la distanță la cele 18 spitale.

Odată cu implementarea iPad-ului și odată cu suprasolicitarea provocată de Covid-19, capacitatea de monitorizare ajunge până la aproximativ 600 de paturi, spune Shaughnessy.

Programul eICU de la Sutter a fost primul de acest gen de pe coasta de vest și unul dintre primele din Statele Unite. Dar alte spitale au urmat rapid exemplul, deoarece eICU-urile s-au dovedit a fi o soluție bună pentru a combate lipsa cronică de medici de îngrijire intensivă din SUA.

Viața unui intensivist poate fi istovitoare, deoarece lucrează nopți și weekenduri. Abordarea eICU a avut “mult sens”, spune președintele Asociației Americane de Telemedicină, Joseph Kvedar, în special pentru sistemele de spitale cu “o acoperire geografică enormă”.

“Dintr-o dată, intensiviștii au început să lucreze în timpul zilei în Australia, în timp ce monitorizau pacienții din Atlanta care habar n-aveau că medicul lor este departe”, spune Karsten Russell-Wood, directorul executiv Philips, a cărui companie furnizează sisteme precum Sutter cu eICU.

“Intri într-adevăr în această stare de uimire că îngrijirea poate veni de oriunde”.

5G își găsește locul în telemedicină?

Aici va intra în joc 5G, tehnologia wireless rapidă care tocmai începe să-și facă apariția în lume. “În domeniul sănătății, ceea ce permite 5G nu este doar o receptivitate îmbunătățită și accesul la date, ci și transmiterea mai rapidă a acestor date”, adaugă Russell-Wood.

El vede un asistent eICU drept un fel de controlor de trafic aerian, cu 5G care permite o comunicare mai uniformă cu “piloții” de îngrijire intensivă.