Acest robot autonom dezinfectează spitalele: unde e folosit în București
De la începutul pandemiei de coronavirus, s-au căutat soluții din zona noilor tehnologii pentru ca situația să fie ușor de gestionat. Spitalele, spre exemplu, au descoperit că pot înlocui munca unor oameni cu roboți, nu în domeniul medicinei, ci în cel al activităților de igienizare și dezinfecție.
O companie românească a venit, în plină pandemie, cu o soluție extrem de utilă pentru igienizarea spitalelor și a altor spații sanitare. E vorba de un robot autonom, care sterilizează spațiile și are capacitatea de a cartografia mediul în care se mișcă pentru a nu omite nimic.
E vorba de un robot creat de cei de la Modulab, care a intrat acum în teste și la Spitalul Universitar din Bucureşti, fiind donat de BCR.
Robotul autonom care dezinfectează spitalele: cum funcționează
Modulab susține că robotul foloseşte raze ultraviolete pentru sterilizarea spaţiilor închise şi are capacitatea de a cartografia mediul în care se mişcă. Producătorii intenţionează să evalueze experienţa funcţionării aparatului din următoarele zile pentru a adapta funcţiile acestuia la necesităţile reale din spital.
Managerul interimar al SUUB, Cătălin Cîrstoiu, spune că robotul va fi pus în funcțiune pe timpul nopţii, acolo unde nu mai lucrează nimeni atunci.
„El funcţionează în momentul în care acolo nu este personal. Deci, evident, în cursul nopţii vom începe să facem (să sterilizeze, n.r.) aceste spaţii: laboratoarele de radiologie, computerele tomograf, acolo unde nu se fac investigaţii medicale. (Până acum, n.r.) noi făceam o dezinfecţie mecanică, urmată de una chimică, şi nebulizări. Le vom face în continuare, dar vom suplini cu acest roboţel”, a precizat Cătălin Cîrstoiu.
Reprezentantul companiei producătoare – Modulab, Paul Popescu, a precizat că aparatul poate acoperi, în timpul funcţionării, aproximativ 25 de metri pătraţi într-o perioadă de 10 minute.
„Acest aparat cartografiază o zonă din spaţiu şi apoi o parcurge cu emisia de raze UV. Acţiunea de inactivare a agenţilor patogeni se întâmplă prin acţiunea asupra ADN-ului, aceştia existând în continuare, dar nefiind viabili din punct de vedere biologic. Ei nu pot infecta celule vii în urma inactivării cu radiaţii ultraviolete. Poate acoperi o suprafaţă de câteva mii de metri pătraţi, având în vedere că în 10 minute poate acoperi aproximativ 20-25 de metri pătraţi”, a menţionat reprezentantul Modulab.