Acest mini robot e alimentat cu alcool, pentru că atât de departe a ajuns știința
O invenție mai puțin obișnuită este a unei echipe de cercetători care au construit un robot minuscul care se bazează în întregime pe metanol.
Metanolul e un tip de alcool întâlnit deseori în solvenți și antigel. Robotul, denumit RoBeetle, cântărește mai puțin de o zecime de gram și nu are nevoie nici măcar de alte surse externe de energie, cum ar fi cabluri sau câmpuri electromagnetice, pentru a se deplasa.
„Densitatea energetică a bateriilor este foarte scăzută, așa că am avut nevoie de noi surse de energie”, a declarat pentru New Scientist, Nestor Perez-Arancibia de la Universitatea din California, designerul robotului. „Am putut să îl facem atât de ușor și mic pentru că nu ne bazăm pe baterii”, a adăugat el.
Cum funcționează mini robotul
Pe măsură ce vaporii de metanol din combustibil ard, firele minuscule din aliaj de nichel-titan – mușchii artificiali ai robotului – se extind în mod repetat și apoi se contractă pe măsură ce se răcesc, determinându-l să se târască înainte.
Conform documentului cercetătorilor publicate în Science Robotics, RoBeetle este un adevărat centru de putere. Poate arunca de 2,6 ori greutatea proprie. De asemenea, poate transporta un rezervor suplimentar de 95 de miligrame, permițându-i să se târască timp de până la două ore.
Echipa încearcă acum să-și dea seama cum să-l mențină funcționând și mai mult timp. Ei cercetează, de asemenea, dacă pot atașa aripi la micul robot cu finanțare de la DARPA.
„Vrem să creăm primul robot zburător complet autonom, la scara gândacului”, a declarat Perez-Arancibia pentru New Scientist.
Oamenii de știință trebuie să își dea seama cum să alimenteze robotul pentru a-l menține continuu alimentat pe perioade mai lungi. Dacă pot programa RoBeetle pentru a comunica cu operatorul său uman, roboțelul alimentat cu metanol ar putea într-o zi să acționeze ca polenizator artificial sau să ajute la intervențiile chirurgicale complexe.