Toți șoferii trebuie să afle urgent: polițele RCA, vizate direct. Așa scapi de bătăi de cap
Pentru șoferii care au ghinionul de a fi implicați într-un accident rutier, există și o soluție la îndemână pentru a rezolva procesul legat de pagubele acoperite de asigurarea RCA.
Dacă ai ghinionul să fii implicat într-un accident rutier, atunci trebuie să știi că înțelegerea amiabilă în baza RCA se poate rezolva de-acum mai ușor. E vorba de prima platformă online din România dedicată instrumentării şi plăţii dosarelor de daună. Cu alte cuvinte, primești despăgubirile în 48 de ore pentru pagubele acoperite de poliță.
Cum funcționează PayPact, aplicație pentru pagubele acoperite de RCA
Premieră este că se asigură, potrivit fondatorilor platformei web, că plata despăgubirii în urma producerii unui risc asigurat în maximum 48 de ore. Practic, realizezi dosarul de daună direct pe telefon, în câteva minute de la producerea accidentului.
Informațiile sunt preluate în mare parte automat, împreună cu imaginile şi documentele aferente. Ulterior, acestea sunt procesate de evaluatorii acreditați şi trimise societății de asigurare împreună cu o evaluare a daunelor. După aprobarea asiguratorului, PayPact transferă banii direct în contul clientului în maximum 48 de ore.
„PayPact reduce timpul de așteptare pentru obținerea compensației financiare la doar 48 de ore de la aprobarea dosarului de către asigurator. Păgubiții pot deschide și trimite dosarul de daună digital prin aplicația web PayPact, care îi ghidează la fiecare pas, astfel întreg procesul se reduce de la peste 60 de minute la doar 10 minute. Informațiile și estimările daunei sunt transmise automat companiilor de asigurare pentru validare rapidă. Odată aprobat un dosar, clientul păgubit are posibilitatea de a primi banii în 48 de ore direct de la PayPact.”, Dan Cobeanu, CEO PayPact.
Mai multe detalii despre aplicație găsești AICI.