Unde și de când poți să vezi „Acasă”, documentarul care spune povestea familiei din Delta Văcărești
“Acasă”, cel mai premiat documentar românesc al acestui an, care spune povestea familiei ce a locuit vreme de 18 ani în mijlocul naturii din Delta Văcărești, va fi disponibil în cinematografe începând din 18 septembrie.
Documentarul de debut al lui Radu Ciorniciuc a fost realizat de-a lungul a patru ani, în care acesta a urmărit marea aventură prin care a trecut familia Enache, de la o viață în completă armonie cu natura, la traiul plin de provocări din marea junglă urbană.
Filmul va putea fi văzut în: Arad (FArad), București (Cinema Elvire Popesco, Cinema Muzeul Țăranului Român, Cinema Union, Cinema Europa), Bistrița (Centrul Cultural Dacia), Botoșani (Cine Globe), Cluj-Napoca (Cinema Victoria), Iași (Cinema Iași), Slobozia (Casa de Cultură), Timișoara (Hostel Costel).
Avanpremiera va avea loc într-o locație specială, în Parcul Național Văcărești, București pe 17 septembrie, de la ora 19:45, și la Miercurea-Ciuc, în curtea Cetății Mikó, de la ora 18:00.
Vineri, 18 septembrie, “Acasă” deschide programul Cinema Elvire Popesco, cu o proiecție indoor de la ora 18:30, în cadrul evenimentului Noaptea Albă a Filmului Românesc.
“Acasă” va fi proiectat în deschiderea Festivalului de Film Documentar de la Arad – fARAD, joi, 24 septembrie, la Cinema Arta, de la ora 19:00, în prezența producătoarei Monica Lăzurean-Gorgan.
La Brașov, filmul va rula marți, 29 septembrie, la Grădina de Filme Visssual, de la ora 20:30. Pe 4 octombrie, de la ora 19:00, “Acasă” va fi proiectat în închiderea celei de-a XI-a ediții a Festivalului Serile Filmului Românesc de la Iași (Piața Unirii).
Mai multe detalii despre proiecțiile viitoare puteți găsi pe pagina de Facebook a filmului.
“Filmul este construit în jurul dramelor unei familii și, păstrând proporțiile, în jurul uneia dintre cele mai mari dileme ale omului modern: să revină la natură, unde viața este liberă, dar plină de lipsuri, fără beneficiile civilizației sau să fie parte dintr-o societate care le oferă oportunitatea unei vieți confortabile doar celor dispuși să îmbrățișeze presiunile și compromisurile care vin la pachet cu definiția general acceptată a civilizației”, spune regizorul Radu Ciorniciuc.
Documentar românesc de prestigiu internațional
“Acasă” face parte din selecția oficială a Premiilor Academiei de Film Europene (EFA), în secțiunea dedicată documentarelor.
Pe parcursul acestui an a primit numeroase premii internaționale importante: Premiul Special al Juriului pentru Imagine în competiția World Cinema Documentary la Sundance Film Festival, Marele Premiu la DOK.fest Munchen (VIKTOR Main Competition), Premiul Special al Juriului la Thessaloniki Documentary Festival, Marele Premiu (Golden Horn for the Best Director) la Festivalul Internațional de Film de la Cracovia, Premiul pentru Drepturile Omului la Festivalul de Film de la Sarajevo și Premiul Moral Approach la Festivalul de Film Documentar MakeDox (Macedonia).
Premiera națională a filmului a avut loc în cadrul Festivalului Internațional de Film Transilvania, unde a câștigat Premiul Zilele Filmului Românesc în secțiunea lungmetraj (România).
Distincțiile internaționale îi asigură eligibilitatea și pentru o nominalizare la Oscar, în categoria “Cel mai bun film documentar”.
“Acasă” este un film regizat de Radu Ciorniciuc, alături de scenarista Lina Vdovîi și directorul de imagine Mircea Topoleanu, produs de Monica Lăzurean-Gorgan, prin casa de producție Manifest Film, în co-producție cu HBO Europe, Corso Film (Germania), Kino Company (Finlanda).
Documentarul este disponibil și online, pentru abonații HBO GO, începând din 15 octombrie.
Filmul “Acasă” a fost realizat cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, Televiziunii Române, Creative Europe, Cinelabs (România), Beep Studio (Cehia) și este reprezentat internațional de distribuitorul Autlook Filmsales.