Cum e să trăiești mai rău decât în frigider, la minus 40 de grade Celsius
Iarna aceasta nu a fost cea mai blândă. Te-ai întrebat însă cum este pentru oamenii care trăiesc constant în frig – în frig extrem, de minus 40 de grade?
Jurnalistul Cristopher Ingraham de la The Washington Post a povestit experiența personală pe care a avut-o cu frigul de când s-a mutat cu familia în Minnesota în 2016. Acolo, Ingraham a avut parte de prima iarnă cu temperaturi sub zero grade Celsius, care l-a făcut să ajungă la concluzia pripită că, de la un anumit punct încolo, frigul se simte la fel de rău.
Ingraham a povestit că, atât timp cât sunt mai mult de minus 30 de grade, este normal să vezi locuitori din Minnesota pe afară echipați cu căciulă și mănuși – iar cei mai curajoși ies direct în pantaloni scurți afară. „Obișnuiam să cred că sunt nebuni, dar, după ce am locuit aici mai multe ierni, înțeleg acum că dacă doar te duci rapid până la cutia poștală sau într-un magazin, este exagerat să treci prin efortul de a te echipa complet”, a afirmat Ingraham.
Regula după care se ghidează oamenii care trec prin asemenea ierni este simplă, după cum a explicat jurnalistul. „Dacă perioada de timp pe care te aștepți să o petreci afară este mai mică decât perioada de timp necesară pentru a-ți pune haina, căciula, mănușile și fularul, poți doar să pleci repede din casă îmbrăcat cu orice porți”, a explicat el.
Cu toate astea, regula de mai sus nu mai este valabilă când temperaturile scad sub 30 de grade Celsius. Sub acest prag, scurta perioadă în care poți suporta frigul înțepător se scurtează și dispare. De la -35 de grade Celsius în jos, rămâne doar o durere pură și o senzație înțepătoare de arsură, care se simte „precum un fier de călcat fierbinte pe pielea ta expusă”.
Ingraham a povestit că atunci când diferența de temperatură dintre exterior și interiorul casei e mai mare de 55 de grade Celsius, însăși structura fizică a casei se schimbă.
„În mijlocul nopții, auzim pocnete și scârțâituri puternice care răzbat din pereții casei în timp ce materialele de construcții se contractează și se așază”, a zis el. Mai mult, în interiorul ferestrelor duble este un strat gros de gheață.
Așadar, deși poate acum am scăpat de frig, data viitoare când ne lovește ne putem consola cu gândul că sigur se poate mai rău.