15 dec. 2019 | 13:45

Topul căutărilor de pe Google îți arată cum „sună”, de fapt, România în 2019

ACTUALITATE
Topul căutărilor de pe Google îți arată cum

E final de an și a venit Google cu topul căutărilor. Știi deja cam despre ce e vorba, dar am zis că mențiunea cu artiștii/piesele la mare căutare merită o atenție deosebită. Ce mai e muzica în România anului 2019? Păi trebuie doar să arunci o privire pe top și o să-ți dai seama.

E decembrie, e final de an, așa că Google a venit cu topul căutărilor pe parcursul celor aproape 12 luni scurse din ianuarie și până acum. Ai acolo niște oameni care au murit (pentru că, de, moartea unor artiști încă face trafic), dar și clasamente pe zona de știri și rețete. 

Mai importantă mi s-a părut, însă, categoria legată de muzică. Hai să vezi cam ce a vrut să spună autorul pe primele cinci piese regăsite în top, iar la final îți propun și o versiune altfel a căutărilor din zona muzicii. Una care ar putea deveni, în baza acestui interes, imnul de țară al României.

Și așa se plâng mulți că „Deșteaptă-te, române” e învechit și ar cam avea nevoie de un update.

Topul căutărilor pe Google în 2019 pe partea muzicală

1. Prohodul

Da, ai văzut bine. Pe primul loc în topul căutărilor pe partea muzicală e Prohodul. N-am foarte multe cunoștințe în zona asta religioasă, dar știu că se cântă, de regulă, la slujbele de dinaintea Paștelui. Păi dacă e pe primul loc înseamnă că nu a fost doar un vârf al căutărilor în perioada aia.

Lumea l-a mai căutat și în restul anului. Iată cum sună versurile de început:

În mormânt, Viaţă,

Pus ai fost, Hristoase, 

Şi s-au spăimântat oştirile îngereşti, 

Plecăciunea Ta cea multă preamărind.

N-am auzit pe nimeni să-și însușească versurile Prohodului, deci nu pot decât să bănuiesc că autorul a vrut să transpună în versurile patimile lui Hristos. Adică suferințele, nu filmul ăla al lui Mel Gibson. Ai prins ideea. Mai află că e vorba de trei stări, fiecare cu zeci de strofe. Sunt convins că nici cine a căutat versurile pe Google n-a reușit, în final, să rețină tot.

2. Tones and I – Dance monkey

Ce e cu piesa asta, poate te întrebi. Imposibil să nu o fi auzit-o pe la radio, e mai peste tot, e noul Gangnam Style. De aici și interesul pentru versuri. Și acum că am ajuns la versuri, iată ce vrea să spună autorul:

They say oh my god I see the way you shine

Take your hands my dear and place them both in mine

You know you stopped me dead while I was passing by

And now I beg to see you dance just one more time

…iar refrenul e ceva simpluț cu „dansează pentru mine, mișcă-te pentru mine”. În română, refrenul aduce un pic cu ce ai asculta de la Salam, într-un moment de maximă nebunie. Dar în engleză, cu ajutorul unor preset-uri destul de interesante pe voce, sună catchy. D-aia a și prins. Că mare lucru, să fim serioși, nu spune piesa. E pe dans și balans.

Dar balans din ăla mai occidental, nu d-ăsta neaoș de „Hanu’ Drumețului”. Altceva.

3. 5GANG – SOS

Evident că n-avea cum să lipsească din top Selly și trupa lui, 5GANG. Să selectăm, zic, niște versuri de acolo:

Ies pe balcon sa-mi mananc salata caesar

Am vazut doi hateri jos in piata la parizer

Sa vezi ce urmeaza, anu’ asta a fost doar teaser

Te-am mirosit, esti un sarpe, te-am trecut pe lista.

Aha, deci autorul consideră că salata ceaser e ceva premium. Parizerul e de „sărăkii„, cum ar veni. O avea pe acolo niște muștar de Dijon și parmezan, dar nu e deloc ceva premium așa cum consideră autorul de la 5GANG.

Așteptăm versul ăla cu caviar, ca să fie mai credibil totul.

4. Florian Rus, Mira – Străzile din București

E cinci dimineata si viata-i ironica, da

Pe Uber am pus din greseala, fix adresa ta

Si m-am prins tarziu ca deja interfonul suna

Oh-ooh, si dac-ai uitat de mine..

Iti aduc aminte pe refren, da

Cam așa sună un fragment din această piesă care a sărit de 30 de milioane de vizualizări pe YouTube. În acest fragment e vorba de o „ea” care a pus, din greșeală, adresa lui atunci când a comandat Uber. Și era 5 dimineața.

Acum, pe bune, sigur de la dragoste a greșit adresa aia? Că multora li se întâmplă să greșească tastele la 5 dimineața. Că bănuiesc că nu se întorcea la ora aia de la o seară de lectură.

5. Elena – Luna albă

Luna albă e piesă cântată în aromână.

Di analtu pitu frândzâ luna anghiliceashti

Câtâ-nghiosu mutreashti shi-nji mi fuvirseashti

Frati cu câravea, â-nji fudzi pi-amari

Ma â-nji dedu ti xeani, bana mea curbani.

Evident că nu te lăsam așa. Uite și traducerea:

De sus, printre frunze, luna strălucește

În jos când mă priveste, mă dojenește

Frate, cu corabia, de când am plecat pe mare

Am dat de străinătate, viața mea jertfită

E de înțeles, deci, de ce se află în topul căutărilor pe Google. Pentru că lumea a vrut să afle ce a vrut, de fapt, să spuna fata asta aici. Ce n-am înțeles eu din versurile astea de mai sus: autoare e frate cu corabia, a plecat pe mare și e doar ea cu luna, care o privește de sus. Dar o privește printre frunze. Frunze? Mare? Ceva nu se pupă aici.

Dar nu mai contează. Piesa are spre 30 de milioane de vizualizări, deci și-a atins scopul.

BONUS: Cum sună România dacă pui cap la cap primele 5 căutări de pe Google

Sună exact așa:

În mormânt, Viaţă, pus ai fost, Hristoase

Şi s-au spăimântat oştirile îngereşti, 

They say oh my god I see the way you shine (trad. n red: ei spun, o, Doamne, cum strălucești)

And now I beg to see you dance just one more time (trad. n red: și-acum mă rog să te mai văd dansând măcar o dată)

Sa vezi ce urmeaza, anu’ asta a fost doar teaser

Te-am mirosit, esti un sarpe, te-am trecut pe lista.

Si m-am prins tarziu ca deja interfonul suna

De sus, printre frunze, luna strălucește…

Topul căutărilor îl găsești AICI.