Televizoarele Diamant revin în România: de ce și ce sunt, de fapt, acestea
Există, în aceste zile, un oarecare entuziasm că televizoarele Diamant revin pe piața din România. Au dispărut, pentru că tehnologia era învechită, și reapar, pentru că nostalgia încă poate vinde produse.
Diamant e una dintre mărcile de care românii, în lipsă de altceva, s-au îndrăgostit. Probabil că pe astfel de televizoare au fost văzute cele mai spectaculoase meciuri de fotbal și au transmis cele mai mari emoții din serialele americane și din telenovelele importate după Revoluție. În prezent, pentru publicul nou, marca Diamant nu mai înseamnă nimic. Dar, cu siguranță, ceva nostalgie a mai rămas printre anumiți clienți ca să fie readusă la viață.
Despre revenirea mărcii Diamant pe piață s-a vorbit încă de la începutul anului. Din martie, au început să fie listate în magazine, în special eMAG, și aici e important să ții minte acest nume. Marca Diamant e acum controlată de Network One Distribution (NOD). Aceeași companie le importă și le listează în magazinele din România.
În 2018, NOD a obținut brandul Diamant de la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci (OSIM). Compania țintește o cotă de piață de 10% pe categoria sa (aproximativ: televizoare ieftine) și vânzări de circa 15 milioane de euro în primul an. Pe termen lung e urmărită o dezvoltare spre Ungaria, Bulgaria, Polonia, Grecia și Moldova.
Merită retinut că NOD este o companie controlată de Iulian Stanciu, director executiv eMAG.
Diamant este un brand care poate mai înseamnă ceva pentru nostalgici, dar produsele sunt cum te-ai aștepta
NOD mai controlează marca Horizon, la pachet cu Diamant. Ei bine, Diamant va fi fix un Horizon, doar că va avea această încărcătură a mărcii. În februarie, Libertatea a scris că modelele disponibile vor avea diagonale de 55, 60, 80, 101, 109 și 127 centimetri și rezoluții HD și Full HD. Totodată, noile modele nu sunt inteligente, pentru că se adresează persoanelor care caută produse accesibile, adică ceea ce bănuiai.
Prețurile încep de la circa 450 de lei și se duc până la aproape 1.300 de lei. Evident, când vor crește vânzările, va fi luată în calcul și posibilitatea lansării unui model 4K și poate inteligent. Estimările companiei sunt că, în 2019, va vinde 200.000 de televizoare, dintre care 100.000 Diamant și 100.000 Horizon.
Ca trecut, televizoarele Diamant erau produse la Electronica din București (în zona Pipera). Ce-i drept, nu erau produse doar pentru România. De-a lungul timpului, televizoarele și radiourile românești produse la Electronica au fost exportate în 17 țări, printre care SUA, Germania de Vest, Olanda, Elveția, Austria sau Marea Britanie.
Cât despre noile televizoare Diamant, sau chiar Horizon, NOD le asamblează în parteneriat cu Vestel, un grup din Turcia. Vestel produce sub licență o grămadă de alte televizoare, vândute în Europa sub branduri ca Toshiba, JVC sau Hitachi.
În același articol publicat de Libertatea, Cristian Postolachi, director de dezvoltare NOD, a spus că televizoarele Horizon sunt produse în aceleași fabrici ca Toshiba și la aceeași calitate cu brandul japonez. Ceea ce nu mai înseamnă mare lucru, dat fiind ca Toshiba a ieșit de pe multe piețe și nu mai concurează pe zona consumer prea agresiv.
Astfel, ne regăsim în 2019, când Diamant a revenit și cel mai probabil vor fi câțiva români încântați că și-au cumpărat așa ceva. Cam cum a revenit Nei și cum vor mai reveni câteva. Nokia e un bun exemplu că marca încă mai poate genera interes, chiar dacă produsul nu mai e același și nu e decât un nume.