Soluția care ar putea aduce mai multe mașini electrice în România
Mașinile electrice sunt considerate viitorul industriei auto. Din păcate, însă, nu-s adoptate la scară largă din cauza lipsei infrastructurii. Aceeași problemă e și-n România, dar Hidroelectrica insistă că are soluția.
Toți marii constructori auto se pregătesc să lanseze pe piață modele electrice în următorii ani. Unii au făcut-o deja, dar clienții sunt încă reticenți. Pe de-o parte, e vorba de prețul încă foarte ridicat. Bateriile electrice costă extrem de mult, iar tehnologiile n-au avansat suficient pentru ca producătorii să vină cu prețuri accesibile.
Pe de altă parte, e vorba și de lipsa infrastructurii. Degeaba ai o mașină electrică dacă nu ai unde să o încarci. România are aceeași problemă. Există stații de încărcare, dar ele nu se găsesc pe toate drumurile, așa cum sunt benzinăriile, de exemplu.
Hidroelectrica susține că vrea să rezolve, pe cât posibil, această problemă.
Hidroelectrica ar putea grăbi intrarea mașinilor electrice în România
Compania de stat Hidroelectrica vrea să pună staţii de încărcare a maşinilor electrice pe toate drumurile aflate în preajma centralelor sale. Și ar putea fi ceva, în condițiile î care Hidroelectrica operează peste 200 de centrale hidroelectrice.
Multe dintre ele sunt amplasate pe lângă drumurile naționale tranzitate de mulți șoferi. Hidroelectrica susține că are toate premisele necesare pentru a face acest lucru: deţine centralele şi terenurile respective lângă drumurile naţionale, deci nu are nevoie să le cumpere sau să le închirieze de la autoritățile locale.
Astfel, staţiile de încărcare pot fi legate direct la staţiile de transformare prin care centralele livrează energia în reţeaua naţională.
“Uitaţi-vă câte centrale avem pe Valea Oltului, de exemplu. Terenul de lângă drumul naţional e al noastru. Putem lega staţiile direct, fără să mai plătim tarifele de distribuţie, care sunt jumătate din preţul final al energiei. Vrem nu doar acolo, vizăm o prezenţă naţională”Bogdan Badea, director Hidroelectrica.
Directorul Hidroelectrica spune că ar fi nevoie de un studiu de fezabilitate pentru acest proiect, iar staţiile ar putea fi amplasate în următorii doi ani.
Mai ai de așteptat, așadar, până când să-ți încarci mașina electrică pe Valea Oltului.