Sarcofagul din Egipt, din care oamenii au vrut să bea apa, are câteva secrete
În iunie 2018, un sarcofag mare din granit a fost descoperit în Alexandria, Egipt. Ceea ce au găsit înăuntru a generat numeroase speculații în rândul oamenilor.
Când a fost descoperit de autorități, sarcofagul din perioada Ptolemeică conținea trei schelete umane, combinate cu un lichid de culoare roșie.
Un strat de mortar, cu o grosime de cinci centimetri, se afla între capac și restul sarcofagului. Acest lucru indică faptul că nu mai fusese deschis de când fusese sigilat, acum mai bine de 2.000 de ani.
Reacțiile publicului larg a fost împărțite. Înainte să fie deschis, mulți credeau că deschiderea sarcofagului ar putea declanșa un blestem. Alții credeau că era posibil ca înăuntru să se afle chiar rămășițele conducătorului macedonean, Alexandru cel Mare.
Mai mult, a existat un număr mare de oameni care voiau chiar să bea apa de culoare roșie găsită în interiorul sarcofagului. A existat chiar o petiție online, numită „Lăsați oamenii să bea lichidul roșu din sarcofag”. La momentul scrierii articolului, aceasta are aproape 35.000 de semnături.
Cercetătorii nu știu exact din ce este alcătuit lichidul roșu. Cel mai probabil, culoarea ciudată ar fi fost dată de apa din canalizare, care a pătruns în sarcofag printr-o crăpătură. Acest lucru a permis ca mumiile să se descompună și să devină schelete.
Un studiu inițial a arătat că unul dintre schelete ar fi aparținut unei femei cu vârsta cuprinsă între 20 și 25 de ani. Celelalte două par a fi fost doi bărbați, unul de aproximativ 35 de ani și celălalt cu o vârstă între 40 și 44 de ani.
Sarcofagul a fost descoperit în urma unor săpături pentru construirea unei noi clădiri. Acesta se afla la cinci metri adâncime față de suprafața pământului. A fost considerat o descoperire rară, nu doar datorită mărimii acestuia, dar și pentru că a reușit să nu fie deschis de către jefuitorii de morminte de-a lungul secolelor.