03 iun. 2019 | 14:34

Cât costă primul TV 8K OLED și când îl poți cumpăra în România

ACTUALITATE
Cât costă primul TV 8K OLED și când îl poți cumpăra în România

LG a prezentat primul TV OLED 8K în vara anului trecut, iar acum este gata să-l pună la vânzare. Cât va trebui să scoți din buzunar pentru un asemenea produs.

LG Electronics pune în vânzare primul televizor OLED 8K din lume (modelul 88Z9), iar precomenzile pentru TV-ul de 88 de inch au început în această săptămână în Coreea de Sud.

Televizorul are o rezoluție 8K Ultra HD (7680 x 4320 pixeli), adică are de patru ori mai mulți pixeli decât un TV 4K. Televizorul folosește un panou avansat, cu peste 33.000.000 de pixeli auto-emitenți ce formează imaginea ce ar trebui să fie una excepțional de clară pe un TV de 88 de inci.

LG se laudă cu procesorul Alpha 9 Gen 2 8K care ar fi capabil de un upscaling 8K eficient și capabil în a reduce artefactele din imagine.  Cel mai probabil, cei care o să-și cumpere un asemenea TV acum o să urmărească conținut 4K sau Full HD, iar un upscaling bun este necesar deoarece conținutul nativ 8K este incredibil de rar în acest moment. Procesorul analizează și condițiile ambientale, pentru a obține nivelul optim de luminozitate a ecranului.

Ce alte tehnologii are televizorul LG 8K OLED

Modelul LG 88Z9 dispune de HDR și tehnologie Dolby Atmos, dar și Dolby Vision. Acesta suportă HDMI 2,1, ceea ce-ți permite să vezi conținut 8K la 60 de cadre pe secundă. Calitatea sunetului este îmbunătățită printr-un algoritm inteligent, ce poate mixa sunetul pe două canale pentru a oferi un sunet surround 5.1 virtual.

Bineînțeles, prețul cerut pentru un astfel de produs este unul astronomic, 42.000 de dolari. Persoanele care fac precomandă acum beneficiază de o reducere consistentă de 8000 de dolari.

Televizorul va fi disponibil în America de Nord și în Europa în cel de-al treilea trimestru al anului.

În România, televizorul OLED 8K de la LG ar urma să ajungă la finalul acestui an. Dar nu înțeleg de ce ai vrea să-l cumperi acum, când abia două televiziuni emit 4K, iar conținutul video 8K este extrem de rar în acest moment.