Popeye avea dreptate: efectul pe care îl are spanacul asupra forței musculare
Popeye Marinarul este un desene animat care a marcat copilăria multora dintre noi și ne-a convins să ne bucurăm de spanac, deși nu era ce mai apetisantă mâncare. Se pare însă că legătura dintre spanac și creșterea forței musculare nu este doar un mit.
În teorie, Popeye Marinarul reprezenta un sistem de propagandă pentru a convinge copiii să consume spanac. În contextul animației, se promova ideea că spanacul te face mai puternic și este bun pentru sănătate. Până de curând, întregul set de circumstanțe se transformase într-un mit urban, dar un grup de cercetători a atras atenția că nu este deloc așa.
Un grup de cercetători de la Universitatea din Berlin, sprijiniți de Agenția mondială antidoping (WADA), au analizat efectul pe care ecdisteronul asupra forței musculare pe termen scurt și mediu. Ecdisteronul este substanța activă găsită predominant în spanac.
În raportul prezentat de postul de radio ARD și postul TV ARTE, se explică în detaliu faptul că substanța prezentă în spanac te face mai puternic. Testul a fost realizat pe sportivi și a avut ca scop analizarea posibilității interzicerii ei, de aici și colaborarea cu WADA.
Potrivit studiului, sportivii care au participat la un program de antrenament ce viza creşterea forţei musculare – întins pe durata a 10 săptămâni – şi care au consumat ecdisteron, administrat într-un supliment alimentar, s-au dovedit în final de trei ori mai puternici decât sportivii din grupul de voluntari care au primit forma placebo a tratamentului. „Ipoteza noastră viza faptul că am fi putut să asistăm la o creştere a performanţei sportive, însă nu ne-am aşteptat ca această creştere să fie atât de mare”, a explicat Maria Parr, unul dintre cercetătorii de la Universitatea din Berlin.
În teorie, ecdisteronul există în mai multe tipuri de legume, dar spanacul este cel mai popular și incorporează cea mai mare cantitate. Pentru că referința la Popeye Marinarul era inevitabilă, Parr a făcut referință și la scenariștii animației din perioada interbelică. „Poate că oamenii de atunci ştiau ceva, cunoşteau un lucru pe care noi am fost nevoiţi să îl descoperim cu multă dificultate, abia după cercetările din aceste zile”, a spus cercetătoarea.