Cum te pregătește Netflix pentru BAC: personaje literare versus personaje din seriale
BAC-ul se apropie cu pași repezi, iar în cinstea acestui fapt, cei de la Netflix s-au gândit să facă o glumă și să ne arate asemănările dintre personajele literaturii românești și personajele din serialele Netflix.
Astfel, Netflix a alex personaje din „Moara cu noroc” (Ioan Slavici), „Moromeții” (Marin Preda), „Enigma Otiliei” (George Călinescu), „Baltagul” (Mihail Sadoveanu) și „Iona” (Marin Sorescu) și le-a comparat cu personaje din producțille sale cele mai de succes, mai exact „Narcos”, „The Umbrella Academy”, „Sex Education”, „Russian Doll” și „Dark”.
Ce ți-e că vorbești despre Pablo Escobar din „Narcos” (sau din viața reală), ce ți-e că vorbești despre Lică Sămădăul din „Moara cu noroc”? Ambii au mustață, ochii mici și sprâncenele aproape unite. Coincidența face că în ambele povești, personajele impun un amestec de frică și respect în fața celorlalți, fiind tipul de răufăcători care trezesc fascinația.
Dacă te-ai uitat la „The Umbrella Academy”, atunci poți înțelege de unde comparația cu „Moromeții”. Ambele familii sunt cât se poate de disfuncționale (bine, Moromeții veneau la pachet și cu o doză „sănătoasă” de convingeri tradiționale și violență domestică), sunt formate din patru frați și două surori, iar autoritatea supremă a familiei este tatăl. Coincidență sau nu, mezinul pare să fie cel mai inteligent și ambițios în ambele povești.
„Enigma Otiliei” îl are pe Felix, „Sex Education” pe Otis. Ce au în comun cei doi protagoniști? Ambii sunt firi nesigure, dar care cumva își păstrează rațiunea și luciditatea. Cei doi sunt extrem de analitici și au un spirit de observație dezvoltat. Ba mai mult, pe ambii îi răpune pasiunea pentru o fată – pentru Otilia, respectiv pentru Maeve.
Nadia din „Russian Doll” se aseamănă în multe privințe cu Vitoria Lipan din „Baltagul”. Ambele sunt femei puternice, independente și autoritate. Au simțul practic în sânge, știind să se descurce indiferent de situație, însă nu își arată suferința în fața celor din jur. Dar și mai important, ambele caută pe cineva drag lor – în cazul Vitoriei soțul, în vazul Nadiei pisica.
Dacă în liceu nu ai înțeles prea bine ce voia să spună autorul în „Iona”, s-ar putea să ai dificultăți și cu serialul „Dark”. Ambele povești sunt întortocheate și doldora de simboluri – pentru a le înțelege, trebuie să fii extrem de atent la detalii.