27 mai 2019 | 17:00

Mașina lui Dragnea, pe OLX: urmărită prin București, „abandonată” la SH

ACTUALITATE
Mașina lui Dragnea, pe OLX: urmărită prin București,

Judecătorii au decis că Liviu Dragnea să meargă la închisoare. El a avut posibilitatea de a se preda singur la Poliție sau să fie ridicat de acasă. A ales să se predea.

La câteva ore după ce a primit sentința definitivă din partea judecătorilor de la Curtea Supremă, fostul lider al PSD s-a predat la Secția 2 Poliție. El a plecat de acasă într-un automobil Skoda Suberb cu numărul B 89 ZRB. După ce a fost urmărită prin București de jurnaliști, automobilul a fost „abandonat” la SH, direct pe OLX.ro

Mașina lui Dragnea se vinde cu 10.000 de euro (negociabil), merge cu Diesel și are 20.000 de kilometri la bord. Motivul pentru care o vinde? „Nu o mai folosesc, am plecat în vacanță”. Dacă vrei să cumperi mașina atunci o poți face aici.

Liviu Dragnea a fost condamnat la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare în Dosarul angajărilor fictive la DGASPC Teleorman.

Judecătorii au trimis către Tribunalul București actele care dovedesc că Liviu Dragnea a fost condamnat definitiv la 3 ani și 6 luni de închisoare, iar ulterior actele au fost trimise la Poliție. Un echipaj a sosit la locuința lui Liviu Dragnea pentru a se asigura că acesta nu are arme și că nu încearcă să se sinucidă.

Dragnea a fost scos într-o mașină cu geamuri fumurii. El a stat pe bancheta din spate și a fost acoperit de o haină plasată pentru a nu fi filmat de jurnaliști. În fața casei sale, a fost huiduit de mai multe persoane. Mașina în care se afla a oprit la un moment dat la un semafor din Capitală, moment în care mai mulți cetățeni s-au apropiat și au început să îl huiduie din nou.

Fostul lider al PSD merge la Secția 2 Poliție, de unde va fi preluat de un echipaj care îl va transporta la Penitenciarul Rahova. Drum bun!