Loot box-urile din jocurile video ar putea fi interzise prin lege
Loot box-urile din jocuri ar putea fi interzise prin lege. Politicienii americani sunt de părere că jocurile video nu ar trebui să aibă practici de cazino.
Senatorul republican Josh Hawley a dezvăluit proiectul de lege prin care vrea să interzică companiilor să mai folosească loot box-urile în jocurile pe care le produc sau pe care le publică.
„Este foarte simplu. Companiile producătoare de jocuri video nu ar trebui să folosească practici de cazino când publicul său este format din copii”, a scris Hawley pe Twitter.
Proiectul de lege cere Congresului să reglementeze microtranzacțiile din jocuri care sunt „pay to win” și prevede interzicerea loot box-urilor pentru jocurile destinate copiilor cu vârste mai mici de 18 ani. Practic, publisherii nu vor mai putea folosi astfel de tactici dacă jocul lor este adresat minorilor. În plus, jocurile lansate anterior nu vor mai putea primi actualizări care adaugă astfel de mecanici.
Loot box-ul reprezintă o cutie care poate fi „deschisă” de către jucători pentru a primi o selecție aleatorie de elemente virtuale ce pot fi folosite în interiorul jocului. Dacă vrei să afli mai multe despre ce presupune acest concept și dacă poate duce jocurile video la limita jocurilor de noroc, atunci citește acestă analiză.
O măsură similară ar putea avea loc și în Uniunea Europeană
Pe lângă interzicerea acestor practici, Hawley cere realizarea unui studiu care să analizeze efectele psihologice pe care le au microtranzacțiile și loot box-urile asupra utilizatorilor și să studieze practicile de dezvoltare a jocurilor care folosesc astfel de metode. Nu este clar de ce astfel de studii vor fi făcute după ce legea intră în vigoare și nu înainte.
Totuși, demersul lui Hawley va fi unul dificil. Majoritatea proiectelor de lege nu trec de Congresul american și loot box-urile și microtranzacțiile nu cred că reprezintă o prioritate pentru Congresul actual. În plus, Curtea Supremă a decis ca jocurile video să fie protejate ca liberă exprimare în cadrul primului amendament. Ca atare, unii politicieni nu ar vrea să fie implicați într-un comitet care discută loot box-urile și microtranzacțiile.
Dacă legea va fi adoptată va proteja doar cetățenii americani, iar Uniunea Europeană ar trebui să reglementeze sectorul pentru piața jocurilor din UE. Belgia nu a mai așteptat reglementări de la UE și autoritățile belgiene au interzis vânzarea pachete Fifa Ultimate Team de către EA pe teritoriul țării. Utilizatorii din Belgia nu mai pot cheltui bani reali pe asemenea produse.