04 iun. 2019 | 08:50

Inspirat de o chitară, un avion revoluționar de pasageri intră în producție

ACTUALITATE
Inspirat de o chitară, un avion revoluționar de pasageri intră în producție

Auzim deseori de prototipuri futuriste pentru mijloace de transport aeriene, dar creația din imaginile alăturate va intra în producție cu ajutorul companiei KLM.

Gadgetul zburător din aceste imagini este intitulat Flying-V. Dacă ai o pasiune pentru muzică rock și chitare, s-ar putea să știi deja că denumirea este o referință la un model inconic de chitară electrică a celor de la Gibson.

Avionul atât de diferit de un model tradițional vine cu beneficii majore față de avioanele de pasageri aflate în circulație la această oră. În mod surprinzător însă, nu este mai mare decât alte avioane și, ca urmare, va putea ateriza pe aceleași piste și va putea fi găzduit în aceleași hangare. 

Acesta este rezultatul unui proiect al cercetătorilor de la Universitatea de Tehnologie Delft din Olanda. Deși în prima fază părea doar o tentativă absurdă de a reinventa avionul într-un V, oficialii KLM se pare că au fost suficient de încântați de beneficiile proiectului încât vor finanța transformarea sa în realitate.

În stadiu de proiect, noul avion este intitulat Flying V și, dacă nu era evident din imagini, va găzdui pasagerii, zona de depozitare și rezervoarele de combustibil pe aripi. În acest fel, prin distribuția diferită a greutății și prin schimbarea radicală de design, creația finală va fi mai ușoară decât un Airbus A350, cu același număr de pasageri la bord. Tot raportat la A350, deși lățimea aripilor va fi aproape identică, avionul efectiv este mai scurt.

Forma aerodinamică îmbunătățită va scădea semnificativ consumul de combustibil. Cercetătorii se așteaptă la o scădere cu 20%, în timp ce va plimba același număr de pasageri precum un A350. Este vorba de 314 pasageri la bord, la care se adaugă echipajul de zbor. În prima fază, proiectul a fost gândit pentru propulsie cu kerosen, dar poate fi adaptat cu ușurință la o soluție mai prietenoasă cu mediul înconjurător. Momentan nu s-au făcut estimări legate de costul avionului și de anul în care ar putea intra în circulație.

KLM-flying v

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele