24 oct. 2019 | 17:27

Videoul de la Colectiv, ținut la secret, îți arată că România te lasă să mori

OPINII
Videoul de la Colectiv, ținut la secret, îți arată că România te lasă să mori
Inquam Photos / Ovidiu Micsik

Peste câteva zile se împlinesc patru ani de la incendiul din Colectiv. Au murit atunci 64 de persoane. Unele în seara incendiului, altele în următoarele zile. O a 65-a persoană s-a sinucis ulterior. Pentru alte zeci de persoane, rănile mai sunt sau nu vizibile. Dar ele există și vor fi acolo ca să-ți arate că România te lasă să mori. La propriu.

Incendiul din clubul Colectiv a izbucnit pe 30 octombrie 2015, în timpul concertului susținut de trupa Goodbye to Gravity. La un moment dat, s-au folosit artificii, iar scânteile au cuprins repede tavanul de burete al localului. În doar 153 de secunde, totul s-a făcut scrum. La aproape patru ani de la acea tragedie, am descoperit cu toții și imaginile de la haosul ce a urmat. Haos în intervenție, în organizare, în gestionarea unor situații de urgență.

Libertatea a publicat un clip de aproximativ 20 de minute, filmat în seara incendiului de subofițerul care a însoțit primele echipaje ale ISU la intervenția din sectorul 4 al Capitalei. Acele imagini nu au ajuns la nicio autoritate a statului. Nici la procurori, nici la Ministerul de Interne, nici la public. Au fost vizionate de 4-5 oameni din conducerea IGSU și au fost puse la sertar.

Explicația dată joi, după apariția lor, de un șef al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență este halucinantă. Și nu e un cuvânt mare.

„Nu am dat imaginile pentru că nu au fost solicitate în mod punctual”, este explicația colonelului Cristian Radu, prim adjunct al șefului IGSU.

Ai crede că trăiești într-o altă țară decât cea care și-a trimis echipele de intervenție la incendiul din Colectiv? Ai fi naiv să crezi asta. Pune pe listă niște tragedii precum cea de la Caracal, accidentul aviatic din munții Apuseni, accidentul din județul Ialomița. Lista e lungă și poate fi completată oricând.

Îți aduc în atenție cinci scenarii în care chiar și acum, la patru ani de la Colectiv și la aproape 30 de ani de la Revoluție, România te va lăsa să mori.

colectiv incendiu

România te va lăsa să mori și după cazul Colectiv

1. Un cutremur major în România

Știu, e scenariul cel mai vehiculat, s-au făcut exerciții de intervenție și s-au tras concluzii. Cel recent dintre ele se întâmpla chiar anul trecut, în octombrie. S-a intitulat sugestiv Exercițiu „SEISM 2018” și pornea de la ipoteza unui cutremur de 7,5 grade pe scara Richter în zona Vrancea.

Și, la câteva zile, au apărut și concluziile. Rezultatele au arătat că peste 3.000 mii de oameni ar putea muri, iar 31.000 de clădiri din întreaga ţară ar fi complet distruse.

Dar ține cont că a fost simulare de cutremur, în care toate instituțiile statului au fost angrenate și s-a știut exact unde, când și cum se intervine. Dacă acest lucru, s-ar întâmpla în realitate, punem pariu că totul s-ar desfășura haotic, la fel ca în seara zilei de 30 octombrie 2015? Și că numărul morților ar fi mult mai mare?

Pentru că adevărul trist e că nu există niciun plan concret de acțiune și echipele de intervenție bâjbâie pur și simplu. Mai uită-te o dată la imaginile ținute la secret. E de ajuns să vezi victimele din Colectiv cărate pe paleți de lemn și primul ajutor acordat de civili, printre salvatori, ca să-ți dai seama că statului nu-i pasă de tine. Și nici nu i-a păsat vreodată.

colectiv incendiu

Inquam Photos / Octav Ganea

2. O bombă în centrul Capitalei

Zilele trecute apăruse o știre potrivit căreia angajații unei bănci de pe Calea Victoriei au fost evacuați în urma unei amenințări cu bombă. A fost alarmă falsă. Multe dintre astfel de amenințări se dovedesc a fi false într-un final.  Dar ce s-ar întâmpla în cazul unei situații reale? Păi ai vedea aceeași lipsă de organizare.

România a fost ferită de atacuri cu bombă, dar nu e clar dacă are echipe de geniști pregătite, dacă are tehnica necesară, dacă are un protocol în astfel de situații. Sigur, se împrejmuiește zona și se evacuează oamenii aflați în pericol. Dar de acolo, mai știe cineva ce e de făcut?

Anul acesta, vreo trei copii au intrat într-o școală din Clejani și au distrus-o complet, enervați de o jucărie de pluș care nu înceta să cânte. Nimeni nu a auzit și nu a văzut nimic până când nu a sosit femeia de serviciu, care a și descoperit dezastrul.

Dacă trei copii cu vârste de până în 10 ani pot distruge o școală, nu o poate face și un adult cu pregătire minimă în asamblarea de bombe artizanale? Întreb doar. E un scenariu, după cum am zis.

3. Un incident major la metrou, eventual la o oră de vârf

Intrarea într-o stație de metrou din București e doar un pic mai mare decât containerul aflat la intrarea în clubul Colectiv. Și știi deja cum se intră și cum se iese de la metrou la orele de vârf, dimineața și seara.

Acum, imaginează-ți un incident major la metrou. Poate să fie o ciocnire a garniturilor undeva între stații, poate fi cineva care deschide focul la întâmplare, poate fi un peron sau un acoperiș surpat. Mii de oameni blocați în subteran.

Imaginează-ți numai că într-o garnitură de metrou de șase vagoane intră 1.200 de oameni. 1.200 de oameni! Adaugă-i și pe cei care așteaptă pe peroane, de multe ori lipiți unul de altul.

Ar fi nevoie de zeci, chiar sute de oameni care să intervină acolo, în subteran. Ne vom lovi tot de un haos generalizat și vom marca momentul an de an, dacă o asemenea tragedie are loc, fără să schimbăm apoi nimic.

Ceea ce-mi aduce aminte de imaginile surprinse pe aeroportul din Otopeni, la o scară rulantă, când persoanele care urcaseră deja nu mai puteau înaintea și se crease o busculadă acolo. Sigur, poate nu se moare de la așa ceva. Dar în panica ce se creează se pot întâmpla multe.

4. Accident în lanț pe Autostrada Soarelui

S-au mai produs accidente în lanț pe Autostrada Soarelui. Au fost persoane rănite, au fost morți. Undeva la jumătatea autostrăzii, dacă s-ar produce acolo, se intervine din localitățile cele mai apropiate. Câteva mașini de Poliție, o ambulanță (care poate sau nu să vină la timp) și un echipaj de pompieri.

Sigur, poate fi de ajuns la un accident în care sunt implicate câteva mașini. Dar ce s-ar întâmpla dacă, într-o situație ipotetică, un tir cu benzină ar lua foc și s-ar produce o uriașă deflagrație? Pentru că la un incident de o asemenea amploare e nevoie de o intervenție cu mult mai multe echipaje de intervenție.

Ar fi o mobilizare de urgență în rândul mai multor județe, e clar. Dar durează până ajungi acolo. Pentru că autostrada va fi complet blocată. Iar numărul de elicoptere pe care Ministerul de Interne îl poate trimite la locul unei tragedii e limitat.

Din nou, autoritățile ar putea fi luate prin surprindere. Și nu de venirea iernii.

colectiv incendiu

Inquam Photos / Ovidiu Micsik

5. Spitalele din România, puține și nepregătite

Ăsta deja nu mai e un scenariu. E o realitate. Pe care o observi doar atunci când s-ar putea întâmpla tragediile menționate mai sus sub formă de scenariu și multe altele similare.

Din imaginile ținute la secret de la Colectiv, din seara incendiului, îți poți da seama că paramedicii au ajuns mai târziu la fața locului. Ambulanțele abia puteau parca în zona localului cuprins de flăcări și, în tot acest timp, spitalelor li se transmitea că a fost activat Planul Roșu de Intervenție și că trebuie să fie pregătite.

Știm din perioada de după incendiu că acestea nu erau pregătite. Erau medici care susțineau că nu mai pot primi pacienți pentru că nu mai sunt locuri. Și, chiar dacă au fost locuri, nu a fost de ajuns pentru multe victime din Colectiv. Poate că au prins un pat într-un salon. Dedicat sau nu celor cu arsuri grave și extrem de grave. Dar au murit apoi din cauza infecțiilor nosocomiale. Da, acele infecții pe care directorii de spitale nu le raportau pentru că riscau apoi să nu mai primească alocările bugetare promise.

Autoritățile insistau a doua zi după incendiu că spitalele sunt pregătite și că pot trata victimele. N-au putut, dar, din păcate, doar unele dintre au putut fi trimise în străinătate.

La începutul săptămânii, a fost deschisă la Iași, cu mare fast, Clinica Marelui Ars. S-au făcut poze în prezența ministrului Sănătății. A dat bine pentru presă și câm atât a fost. Pentru că realitatea crudă e că nu e 100% funcțională. Abia acum se caută medici, zeci de posturi sunt neacoperite.

România te lasă să mori. A mai făcut-o și n-a învățat nimic de atunci. Pentru că principalul scop al autorităților este să iasă basma curată. Șefii și oamenii de pe acolo trebuie să-și păstreze funcțiile.

Ai văzut imaginile de la Colectiv, ținute la secret până azi. Aruncă o privire la fețele oficialilor veniți acolo să gestioneze situația. Arafat, Oprea, Piedone.  Unii stau pe telefoane, alții privesc impasibili cum răniții sunt cărați de civili.

Se indignează lumea pe net că nu ne mai facem bine. Dar oare am fost vreodată?


Conținutul articolelor din secțiunea Opinii reprezintă strict opiniile autorilor textelor și nu reprezintă neapărat poziția oficială a PLAYTECH.ro.