Cât de nociv ar putea fi gamingul în cloud pentru mediul înconjurător
Google Stadia și gamingul în cloud ar putea fi o binecuvântare pentru gameri, dar o veste proastă pentru activiștii de mediu.
Google are un centru de date în Oregon, dar ți-ar fi greu să-ți dai seama de asta. Nu pentru că ar fi mic (clădirile cu servere se întind pe o suprafață cât 14 terenuri de fotbal), ci pentru că acele clădiri bej nu-ți spun nimic. Nimic nu te face să crezi că acolo e ceva high-tech.
Totuși, centre de date ca acesta vor fi esențiale pentru Google Stadia, serviciul de streaming de jocuri al gigantului american. Dacă Stadia are succes atunci ar putea elimina orice nevoie de calculator sau de consolă din majoritatea caselor gamerilor casual.
Serviciul ar putea fi grozav pentru cei care nu au acces la cele mai noi echipamente hardware ca să se joace, dar ar putea avea și efecte negative asupra mediului înconjurător.
În acest moment, streamingul de video înseamnă jumătate din traficul de internet la nivel global, iar în 2005 reprezenta doar 10% și până în 2021 ar putea ajunge la 80%. 5G va duce la accelerarea acestor numere datorită unei viteze crescute și a unei latențe scăzute. Aici intră Stadia ce are potențial să devină un fel de Netflix pentru jocuri la nivel global.
Asta va duce la o cerere și mai mare pentru și mai multe centre de date, care vor consuma și mai multă energie. Centrele de date din SUA au consumat peste 90 de miliarde de kilowați-oră în 2017, iar la nivel mondial acest număr ar ajunge la 200 terawați-oră. Unele estimări arată că centrele de date ar putea reprezenta 20% din consumul global de energie până în 2025.
Ce efecte are gamingul în cloud asupra mediului înconjurător
Cercetările din domeniu arată că atunci când faci streaming pe internet consumi mai multă energie, indiferent că e un film sau un joc, decât dacă ai fi avut un produs hardware care să se ocupe de redarea acelui conținut.
Un studiu din 2018, publicat de laboratorul național Lawrence Berkley, arată că „gamingul în cloud va duce la creșterea consumului de energie cu până la 300%”. Numerele indică faptul că gamingul în cloud consumă mai multă energie electrică decât gamingul local, tradițional.
Sigur, centrele de date devin mai eficiente și folosesc tot mai multă energie regenerabilă, însă aceste clădiri nu consumă doar energie, ci și apă. Apa este necesară pentru răcire. De exemplu, un centru al Google din Berkley, SUA, a cerut peste 5,6 miilioane de litri de apă pe zi de la autorități. Acestă cerere încă nu a fost satisfăcută, dar acel centru consumă deja peste 2 miliarde de litri de apă pe an.
Gamingul în cloud, dar și orice altă formă de streaming pe internet, are nevoie de o infrastructură solidă în spate, iar acesta are nevoie de resurse. Este prea devreme să spunem exact care vor fi consecințele popularizării gamingului în cloud asupra Pământului, însă semnele ne arată că trebuie făcut ceva pentru protejarea mediului înconjurător.