Galaxy Fold, un telefon prost: cât de tare și-a enervat posesorii care l-au primit în test
Primele exemplare de Galaxy Fold au ajuns în teste la redactori, vloggeri și bloggeri de pe întregul mapamond, iar experiența a fost traumatizantă pentru cei mai mulți dintre ei.
Telefonul de două mii de dolari pare să nu se bucure de o calitate spectaculoasă a construcției, având în vedere experiențele pe care le găsești detaliate pe internet la mai puțin de o zi de la lansarea în piață a Galaxy Fold. Cel mai scump smartphone de la Samsung s-a transformat într-un subiect de stres maxim pentru majoritatea celor care au intrat în posesia sa.
Tipul problemelor cu care s-au confruntat persoanele care au încercat să testeze Galaxy Fold variază, dar deznodământul este aproape de fiecare dată același. La final, ecranul telefonului ajunge să fie inutilizabil. Dacă vezi doar câteva dintre clipurile sau fotografiile postate online pe marginea acestui subiect, ai crede că vorbim de un telefon de o sută de euro, nu unul de două mii.
After one day of use… pic.twitter.com/VjDlJI45C9
— Steve Kovach (@stevekovach) April 17, 2019
Dieter Bohn de la The Verge s-a plâns în legatură cu apariția unei umflături în mijlocul ecranului, în dreptul zonei pe care se pliază panoul. La mai puțin de o zi după acea sesizare, o parte din ecran a devenit albă, iar telefonul nu a mai fost utilizabil. Steve Kovach de la CNBC a postat pe Twitter un clip în care arată modul suspect în care a a început să-i clipească ecranul. Din nou, o singură zi de teste a fost suficientă pentru apariția acelui fenomen.
Problemele multora au fost derivate din îndepărtarea de pe ecran a unei folii ce părea să fie de protecție. Se pare însă că rolul ei era unul semnificativ mai important. Aparent, undeva pe aparat scrie că este recomandabil să nu o dai jos. În orice caz, la câteva ore după, ecranul nu a mai putut fi folosit. Jumătatea a devenit albă, a două jumătate s-a făcut neagră.
The phone comes with this protective layer/film. Samsung says you are not supposed to remove it. I removed it, not knowing you’re not supposed to (consumers won’t know either). It appeared removable in the left corner, so I took it off. I believe this contributed to the problem. pic.twitter.com/fU646D2zpY
— Mark Gurman (@markgurman) April 17, 2019
Cei de la Samsung nu au comentat momentan în mod oficial pe marginea sesizărilor legate de calitatea construcției, dar oamenii se înghesuie să-l cumpere. În teorie, ar fi trebuit să ajungă la utilizatori începând cu 26 aprilie, dar foarte mulți dintre cei care au făcut comandă au estimări de livrare la începutul lunii iunie.